Gabi Balint a anunțat că va încerca o echipă experimentală la meciul cu FC Bihor, care nu contează pentru play-off, având ocazia și de a testa într-un meci oficial jucătorii care au evoluat mai puțin sau deloc.
„Bihorul este o echipă care joacă fotbal, este foarte bine organizată de antrenorul Pelici, care lucrează foarte bine tactic. Nu îi desconsiderăm, dar meciul cu Vâlcea este mult mai important pentru noi, așa că în fața Bihorului voi testa și alți jucători. Vreau să fac o echipă cu jucători odihniți și să îi protejez pe cei 6 care sunt la limită cu cartonașele galbene” a precizat Balint.
Antrenorul nu va miza la acest joc pe Ferfelea, Cârjă, Pătrașcu, Vandelannoite și Varga, acesta aflându-se la tratament în Serbia, dar vor reveni Adi Ionescu și Silviu Izvoranu.
Balint îi acordă încredere în continuare lituanianului Valskis, care nu a convins până acum la Craiova: „Nu i-a ieșit nimic până acum, fiindcă este obsedat de gol și încearcă să marcheze cu orice preț. I-am spus să fie mai relaxat și sunt convins că se va descătușa la un moment dat. Eu am avut aceeași problemă când am ajuns în Spania, lumea se întreba după două luni în care nu am dat gol unde este golgheterul pe care au dat 1 milion de dolari”.
Balint s-a arătat în continuare îngrijorat de modul cum se exprimă echipa la meciurile din deplasare. „Am jucat slab la Slatina, nu mă așteptam la așa ceva, cred că a intervenit un blocaj psihic și de aici a decurs rău totul. Un asemenea meci îl poți câștiga o dată la 5 ani, fără să tragi un șut pe poartă, am avut noroc cu portarul. Am văzut și celelalte meciuri din deplasare și evoluțiile au fost similare, anumiți jucători nu pot face față presiunii, le-am spus că mi-au dat de gândit. Trebuie să aibă sânge în instalație ca să joace pentru Craiova” a spus Balint.
„Bucureștiul e mic copil la caterincă, la miștouri față de Craiova”
Antrenorul CSU i-a răspuns și patronului FCU Craiova, Adrian Mititelu, care s-a declarat dezamăgit de faptul că Balint a preluat CSU: „Adrian Mititelu e un personaj simpatic și îmi pare rău de ceea ce i s-a întâmplat, dar dacă el consideră că l-am dezamăgit, ne revanșăm invitându-l la meciurile noastre. Eu m-am alăturat unui proiect foarte serios, cine crede că aici este altceva, atunci este împotriva fotbalului craiovean”.
Despre acomodarea în Bănie, Balint spune că asimilează tot mai multe pe zi ce trece: „Acum învăț Craiova, străzile, oamenii. Deocamdată, am constatat că Bucureștiul e mic copil la caterincă, miștouri față de Craiova”.
Vătăjelu: „Suntem orientați spre viitor”
Unul dintre puținii remarcați ai meciului de la Slatina din echipa craioveană, Bogdan Vătăjelu, a declarat: „Pentru noi fiecare meci este important, vrem să dăm totul și contra Bihorului, să mulțumim suporterii și staff-ul tehnic. Meciul de la Slatina l-am uitat, am trecut peste el. Nu ne mai interesează ce a fost, ci ce va fi. Suntem orientați spre viitor. Vom vedea fiecare ceea ce am greșit, pentru că este important să ne corectăm aceste greșeli, mai ales pentru că sâmbăta viitoare vine deplasarea de la Vâlcea, care contează pentru play-off. Slatina a fost o echipă arțăgoasă, poate a fost vorba și de o lipsă de concentrare a noastră. Brac a fost cu noroc, a apărat și penaltiul”.
Beldeanu: „Nu concep să nu promoveze această echipă”
La întâlnirea de astăzi cu reprezentanții mass-media a participat și Aurică Beldeanu. „Nu concep să nu promoveze această echipă. Un oraș precum Craiova merită din plin o reprezentantă pe prima scenă. Avem tradiție, suporteri și oameni serioși care investesc în fotbalul craiovean”. Despre partida de sâmbătă, „Vulpea” le-a urat succes jucătorilor lui Balint: „Bihorul este un adversar incomod, a bătut la Târgu Mureș. Le doresc copiilor să joace fotbal, să o facă cu pasiune și multă baftă”.
Partida dintre CS Universitatea Craiova și FC Bihor Oradea, contând pentru etapa a XX-a a Seriei a II-a, se va disputa sâmbătă, de la ora 16:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Articol scris de Cosmin STAICU