Alro Slatina a depus dosarul de licențiere pentru Liga I

03 Apr. 2012, 14:55 Seria 2
Alro Slatina** a depus dosarul de licențiere pentru Liga I

Autoritățile locale din Timișoara nu par să fi găsit o soluție pentru a salva FC Timișoara, datoria pe care o are clubul timișorean fiind uriașă. În condițiile în care clubul alb-violet nu va obține licența pentru Liga I, speranțele aluminiștilor au renăscut.

Oficialii grupării slătinene au depus la sfârșitul săptămânii trecute dosarul de licențiere pentru Liga I. Președintele executiv de la Alro Slatina, Jane Nițulescu, a declarat că dosarul va fi verificat de comisiile din cadrul FRF.

„Am depus dosarul de licențiere. Actele vor fi verificate de Comisia Juridică, de Departamentul Copii și Juniori. Dosarul economic va fi și el analizat. Ne-au mai cerut un certificat fiscal, balanța, bilanțul. Denumirea clubului e diferită de cea a asociației. Dar actele sunt în regulă. Acest lucru li s-a părut puțin ciudat, suntem singurul club cu această diferență”, a declarat Nițulescu.

Șeful de la Alro susține că el nu poate vorbi de situația Timișoarei și că forurile abilitate vor decide în cazul clubului de pe Bega.

„Noi nu putem vorbi de situația Timișoarei, pe noi ne interesează de Alro. Timișoara își poate completa dosarul până în luna mai. Nu știm dacă Timișoara își va achita datoria”, a spus Nițulescu.

Cum se obține licența în Europa?

Nițulescu a făcut o paralelă despre modul cum se acordă licența în România și etapele care sunt urmate în Europa.

„În Franța, ca să obții licența, îți trebuie o garanție bancară că acoperi toate cheltuielile. Nici drepturile de televiziune nu știu dacă sunt luate în calcul. Chiar dacă au trecut 21 de ani de la căderea Comunismului, forța este dată de modul cum produce economia. Dacă economia duduie, sunt bani. În țările din Est, UEFA a dat derogări privind licența”, a spus Nițulescu.

Sursa: Gazeta Nouă

03 Apr. 2012, 14:55 Seria 2
Pe aceeași temă