Alberto Ortega, de la Maradona la Gârlă

Vlad MĂCICĂȘAN 12 Oct. 2008, 22:50 Seria 2

Antrenorul de 52 de ani a jucat nouă sezoane în țara sa natală, alături de Daniel Passarella, Hector Cuper sau Mario Kempes, iar apoi a plecat în Italia pentru a susține masteratul în antrenorat. De trei etape este tehnicianul echipei finanțate de Marius Vizer. Alberto Ortega a venit în România pentru a căuta faima pe care nu a găsit-o în „Cizmă“, pentru că „italienii acceptă cu greu străinii“.
Are o poveste de viață mai mult decât atractivă și vorbește cu seninătate despre cum destinul l-a transformat din vedetă într-o victimă a problemelor economice din Argentina. „Am jucat în prima ligă din Argentina între 1976 și 1985. Eram atacant și am avut plăcerea de a evolua alături de Passarella, Hector Cuper, Luque sau Kempes. Am fost în multe meciuri și adversarul lui Maradona. Era unic“, povestește omul adus în România de Marius Vizer. Noul tehnician al lui Liberty Salonta s-a duelat în Argentina cu „El Pibe d’Oro“, pe care-l consideră unic.

Accidentările l-au distrus
Cariera prolifică a argentinianului a fost curmată devreme. „M-am accidentat la genunchi la 29 de ani. Am suferit cinci operații, nu am putut să mai joc fotbal la cel mai înalt nivel“, a declarat Ortega, care nu are nicio legătură de rudenie cu mai celebrul Ariel Ortega.
Lovitura primită i-a schimbat total viața argentinianului, care a fost nevoit să părăsească țara natală, afectat fiind de criza financiară prin care trecea Argentina la începutul anilor ’90. „Am plecat în Italia să mă operez și am cunoscut un prieten acolo. Când au apărut problemele economico-sociale din Argentina am fost afectați cu toții. Practic exista activitate economică doar în jurul capitalei Buenos Aires. Am realizat că eu și soția mea, care este inginer chimist, nu mai putem rămâne în țară și am plecat împreună cu cei doi copii la prietenul meu din Italia“, a dezvăluit tehnicianul.
Masterat alături de Gianluca Vialli

Țara de adopție nu a fost foarte primitoare cu Alberto Ortega, care spune că a avut probleme mari de integrare, dar consideră în continuare fotbalul italian drept cel mai bun din lume. „Mi-am dorit mult să antrenez în Italia pentru că acolo este «Mecca» fotbalului mondial. Nu este ușor însă pentru un străin să lucreze în Italia pentru că ei sunt reci“, a declarat Ortega, care a luat-o de la zero în Peninsulă. „Prietenul meu m-a dus la o echipă din liga a șaptea. Am jucat acolo accidentat la 35 de ani și am dat 14 goluri“, își amintește Ortega, care a ajuns apoi să antreneze micuța formație.
„Eu începusem școala de antrenori în Argentina, dar am dorit să fac și Coverciano. Acolo era foarte greu pentru cineva care nu jucase în Serie A. Până la urmă mi-au luat în considerare cariera din prima divizie argentiniană și m-au acceptat la școală. Am învățat mult pentru că înțelegeam mai bine ca alții unele lucruri și învățasem și limba. Am ajuns să fac chiar și masteratul alături de antrenori precum Gianluca Vialli sau Giuseppe Giannini“, a mai spus actualul antrenor al lui Liberty.

Nu-l mai interesează Argentina
Chiar dacă a strâns cele mai râvnite distincții în antrenorat, Hector Alberto Ortega nu a reușit să antreneze în Italia decât echipe modeste din Serie D, C1 sau C2. Asta nu l-a dezamăgit atât de tare încât să-și dorească să se întoarcă în Argentina. „Când am plecat am încercat să rup orice legătură cu țara mea natală, pentru că nu se poate trăi cu nostalgia în suflet. Nu mă uit la meciurile Argentinei sau la cele din campionat și nu mai citesc nimic despre fotbalul sau viața de acolo. Singura mea legătură cu țara natală rămâne familia. Mai vorbesc cu rudele la telefon. Argentina va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu, dar nu mă gândesc să mă întorc acolo“, a conchis Ortega.

„Îmi plac provocările imposibile“
Ortega a ajuns la Salonta prin intermediul patronului Marius Vizer. „Am lucrat cu un preparator fizic care cunoștea un antrenor ce era bun prieten cu Vizer, iar acesta mi-a propus să vin aici. Am acceptat, pentru că îmi plac provocările care par imposibile. Pentru mine fotbalul e la fel și în Italia, și în Argentina, Japonia sau Africa“, a conchis antrenorul, care are ca obiectiv promovarea echipei din Salonta în Liga I.

În pericol de demitere

Eșecul usturător suferit sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, nu a fost pe placul oficialilor lui Liberty, care iau în calcul demiterea tehnicianului argentinian în cursul zilei de azi. Sunt voci care susțin revenirea lui Selymeș ca antrenor.

„Antrenorul este o idee, care trebuie implementată tuturor jucătorilor. Comunicarea este deosebit de importantă.” – Hector Alberto Ortega, antrenor Liberty Salonta

„Mi-a spus Vizer că echipa a promovat odată în Liga I, dar a vândut locul. Nu am rămas surprins, se întâmplă astfel de lucruri și în Italia.” – Hector Alberto Ortega, antrenor Liberty

Articol scris de George Stan și Vlad Măcicășan

Vlad MĂCICĂȘAN 12 Oct. 2008, 22:50 Seria 2
Pe aceeași temă