Pentru Gaz Metan jocul cu Unirea Tărlungeni de sâmbăta trecută, din etapa a II-a a Ligii 2, părea o formalitate, dar medieșenii au reușit victoria abia în ultimele zece minute. Unul dintre puținii jucători din liga secundă care se poate lăuda cu prezențe în Europa League și jocuri pentru Steaua și Rapid, Octavian Abrudan spune că nu jucătorii Gazului nu și-au pus problema că nu vor câștiga partida, dar că jocul lor încă suferă.
„I-am dominat și ne așteptam să câștigăm, chiar dacă am marcat târziu al doilea gol. Am marcat iar la începutul meciul, cum s-a întâmplat și la Arad, dar apoi am avut iarăși o perioadă mai slabă și au marcat și ei. Se vede că suntem la început și că încă suferim la finalizare, în special. Oricum e bine că am câștigat pentru că ne dau moral bun aceste victorii. Știm că toată lumea ne consideră favoriți la promovare și trebuie să ne respectăm blazonul”, a spus Abrudan.
„Mă aștept și la jocuri cu 200 de oameni în tribună”
Fundașul de 31 de ani se așteaptă la un sezon echilibrat și spune că nivelul ligii secunde este peste cel al condițiilor. Abrudan a jucat ultima dată în liga secundă în 2008, pentru FC Brașov, echipă antrenată atunci de Răzvan Lucescu. „Nu va fi ușor, pentru că nici noi nu defilăm. Am văzut că sunt rezultate suprinzătoare. Nu suntem nici noi relaxați încă. Sunt jucători cu calitate în Liga a II-a. În general nivelul este mai scăzut și se vede și în privința condițiilor. Vestiarele, terenurile nu sunt la nivelul Ligii 1. Și interesul este mult mai scăzut. Mă aștept să avem meciuri cu 200-300 de oameni în tribună”, a declarat jucătorul Gazului.
„Mai bine să iei 100 de euro, decât să ți se promită 10.000 și să nu iei nimic”
Omul care a jucat câte un sezon pentru Steaua și Rapid spune că nu l-a deranjat să rămână în liga secundă cu Gaz Metan, în condițiile în care medieșenii îi oferă liniște financiară. „Mai aveam contract și am respectat contractul. La noi e liniște și din punct de vedere financiar și asta e bine. Nu sunt contracte mari, dar se plătesc. Mai bine să ți se promită 100 de euro, dar să-i primești, decât să ți se promită 10.000 de euro și să nu-i iei, ca să dau un exemplu”, a declarat Abrundan.
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Istvan BERTALAN