Fiindcă promovarea s-a ratat și din punct de vedere matematic, utiștii au demarat operațiunea de pregătire a sezonului următor. Adrian Marțian a decis să păstreze actuala echipă executivă și tehnică sau cel puțin pe șefii lor, Gheorghe Constantin și Adrian Falub, care au mână liberă în a-și alege oamenii cu care vor lucra din vară încolo.
Finanțatorul „alb-roșiilor” chiar a explicat de ce dorește să meargă pe mâna actualului tehnician. „Nu pot să-l consider slab pe Falub și nici nu pot să-l combat, fiindcă echipa l-a trădat. Când îi vom aduce jucătorii solicitați de el și-I vom oferi toate condițiile de pregătire iar el nu va reuși să facă performanță, atunci îi voi strange mâna și-i voi spune că rămânem prieteni, dar profesional nu putem merge mai departe. Știu că Adi (n.a. Falub) mai are nevoie inclusiv de un preparator fizic. De fapt, el își alege singur oamenii cu care vrea să continue, ca și nea” Costică (n.a. Gheorghe Constantin), de altfel. Nu mă interesează ce jucători și conducători vor lua cei doi lângă ei. Pot să fie arădeni, clujeni sau chinezi, important este ca UTA să facă performanță”, a menționat Marțian.
Dacă Adrian Falub nu a dorit să dea detalii despre planurile sale de viitor, Gheorghe Constantin a fost ceva mai transparent. „La nivel de conducere aș vrea să cooptez numai arădeni, n-o să aduc pe nimeni de la Ploiești sau Vâlcea. Apoi, la nivel de lot, vă pot spune că avem contacte cu peste 30 de jucători,din care sperăm să aducem măcar 14-15. Antrenorul este cel care decide numele cu care ne înțelegem noi pentru semnarea unui contract. Dar, lucrăm și în direcția cealaltă. Am purtat deja discuții cu cinci dintre fotbaliștii pe care nu ni-I mai dorim din sezonul următor, iar cu unul dintre ei chiar vom semna rezilierea contractului în această săptămână. Nu are rost să dăm nume până nu încheiem conturile cu cei care pleacă și semnăm acte cu cei care vin”, a precizat directorul executiv al „textiliștilor”.
Voiculeț – o enigmă pentru Falub, Laso are o nouă ofertă
Este tot mai clar că nu vor fi mulți supraviețuitori din actualul lot al „Bătrânei Doamne”. La finalul sezonului sau chiar mai devreme, unii jucători vor deveni istorie în Calea Aurel Vlaicu, însă există și fotbaliști care s-ar putea reabilita în urma meciurilor cu FC Maramureș și FC Bihor.
Unul dintre aceștia este și Adrian Voiculeț. Atacat dur de patron pentru că s-a accidentat prea ușor, vârful de 28 de ani a revenit în forță pe final de stagiune și, cel puțin pe antrenorul echipei, părea să-l fi convins că mai merită o șansă și la anul. Însă, acum Adrian Falub nu mai știe exact ce să creadă despre elevul său. „Pe Voiculeț nu reușesc să-l ghicesc. Este un fotbalist de mare potențial, care poate evolua mult dacă s-ar pregăti și concentra cum trebuie. Eu îl văd înscriind de la 15 goluri în sus în fiecare sezon, doar că pentru asta trebuie să stai mereu cu biciul pe el. Nu știu dacă îmi pot lua și angajamentul ăsta…”, a punctat „principalul” arădenilor.
Un alt fotbalist hulit de patron, dar care evidente calități de fotbalist, este Maximiliano Laso. Argentinianului i s-a reproșat faptul că nu are constanță în evoluții și nu își dă sufletul pentru UTA, dar un alt „păcat” al „mijlocașului de buzunar” este și salariul mare pentru Liga a II-a. Laso câștigă 4000 de euro pe lună până pe 31 iulie în Calea Aurel Vlaicu, însă dacă mai vrea să continue în „alb-roșu” va trebui să-și diminueze pretențiile. „Are o nouă ofertă pe masă din partea noastră, așteptăm răspunsul său”, a confirmat Gheorghe Constantin, președintele executiv al „textiliștilor”. „Vedem ce va fi… Poate suntem un club prea mic pentru el, suntem o echipă modestă din liga a doua”, a completat pe un ton ușor ironic și Adrian Marțian.
Sursa: Sport Arad