După un start slab în 2017, CS Mioveni a revenit treptat în cărțile promovării și, acum, echipa lui Alexandru Pelici are din nou șanse mari să ocupe la finalul sezonului, unul dintre locurile ce duc direct în Liga 1.
Galben-verzii au început cum nu se poate mai prost sezonul, cu un egal și apoi o înfrângere acasă, în fața Dunării Călărași, respectiv, UTA Bătrâna Doamnă. După aceste două partide, șansele de promovare erau ca și compromise, însă acum lucrurile s-au schimbat radical. Astfel, argeșenii au încheiat anul 2016 la cinci puncte de locul 2, iar după primele trei etape din 2017 au ajuns la o distanță de șapte puncte de poziția secundă. A urmat apoi o serie de rezultate favorabile, coroborate cu rezultatele indirecte ale echipelor ce se luptă pentru primele locuri. După etapa a 25-a, diferența s-a micșorat la patru puncte și a rămas două etape la fel. Apoi a crescut la cinci puncte pentru o etapă, pentru ca, acum două etape, să se micșoreze la patru puncte, iar după runda de Paște să ajungă la doar un punct, iar în același timp echipa să facă saltul până pe locul 3.
Lupta pentru locul a doilea al clasamentului pare că se dă acum între Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și CS Mioveni, iar în următoarele patru etape galben-verzii au un traseu accesibil și ar putea profita de faptul că Sepsi va sta la un moment dat și nu va lua puncte. Din etapa a 34-a, lucrurile par a se complica, și totul depinde de jocul și de rezultatele obținute de echipă. Astfel, urmează un prim derby la FC Brașov, după care echipa va sta, fără să ia puncte. Apoi vine o nouă deplasare, grea, la Oradea, urmată de un joc ușor, acasă, cu CS Afumați. Totul se poate lămuri în ultima etapă, când este programat derby-ul Sepsi OSK – CS Mioveni, un meci ce poate fi cu promovarea pe masă.
În discuțiile promovării mai pot intra și echipele care sunt acum sub CS Mivoeni în clasament, UTA, FC Brașov și Chindia, însă acestea nu au decât să aștepte greșeala celor de dinainte, așa cum a făcut echipa lui Pelici până acum.
Traseu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (51 pct., locul 2)
– Etapa 30: Sepsi OSK – ASU Poli Timișoara
– Etapa 31: CS Balotești – Sepsi OSK
– Etapa 32: Sepsi OSK stă
– Etapa 33: Chindia – Sepsi OSK
– Etapa 34: Sepsi OSK – CSM Rm. Vâlcea 3-0 la masa verde
– Etapa 35: Foresta Suceava – Sepsi OSK
– Etapa 36: Sepsi OSK – Dacia Unirea Brăila
– Etapa 37: Metalul Reșița – Sepsi OSK
– Etapa 38: Sepsi OSK – CS Mioveni
Traseu CS Mioveni (50 pct., locul 3)
– Etapa 30: CS Mioveni – Foresta Suceava (22 aprilie)
– Etapa 31: Dacia Unirea Brăila – CS Mioveni (26 aprilie)
– Etapa 32: CS Mioveni – Metalul Reșița (29 aprilie)
– Etapa 33: CS Mioveni – Academica Clinceni (6 mai)
– Etapa 34: FC Brașov – CS Mioveni (13 mai)
– Etapa 35: CS Mioveni stă (20 mai)
– Etapa 36: Luceafărul Oradea – CS Mioveni (24 mai)
– Etapa 37: CS Mioveni – CS Afumați (27 mai)
– Etapa 38: Sepsi OSK – CS Mioveni (3 iunie)
Traseu UTA Bătrâna Doamnă (50 pct., locul 4)
– Etapa 30: Juventus București – UTA BD
– Etapa 31: UTA BD – Olimpia Satu Mare
– Etapa 32: Dunărea Călărași – UTA BD
– Etapa 33: UTA BD – Unirea tărlungeni 3-0 la masa verde
– Etapa 34: Academica Clinceni – UTA BD
– Etapa 35: ASU Poli – UTA BD
– Etapa 36: UTA BD – CS Balotești
– Etapa 37: UTA BD stă.
– Etapa 38: UTA BD – Chindia Târgoviște
Traseu FC Brașov (49 pct., locul 5)
– Etapa 30: FC Brașov – CSM Rm. Vâlcea 3-0 la masa verde
– Etapa 31: Foresta Suceava – FC Brașov
– Etapa 32: FC Brașov – Dacia Unirea Brăila
– Etapa 33: Metalul Reșița – FC Brașov
– Etapa 34: FC Brașov – CS Mioveni
– Etapa 35: FC Brașov – Academica Clinceni
– Etapa 36: FC Brașov stă
– Etapa 37: FC Brașov – Luceafărul Oradea
– Etapa 38: CS Afumați – FC Brașov
Traseu Chindia (47 pct., locul 6)
– Etapa 30: Chindia stă
– Etapa 31: Chindia – Luceafărul Oradea
– Etapa 32: CS Afumați – Chindia
– Etapa 33: Chindia – Sepsi OSK
– Etapa 34: Juventus București – Chindia
– Etapa 35: Chindia – Olimpia Satu Mare
– Etapa 36: Dunărea Călărași – Chindia
– Etapa 37: Chindia – Unirea Tărlungeni 3-0 la masa verde
– Etapa 38: UTA BD – Chindia Târgoviște
Articol scris de Silviu MIHAI (Curierul zilei)