Florin Manea a revenit la Arad cu intenția de a avansa cu discuțiile pentru preluarea clubului UTA și, poate, chiar a bate palma cu actuala conducere administrativă a „roș-albilor”. Fiul regretatului Nae Manea s-a prezentat, marți, la sediul clubului de pe Calea Victoriei cu scrisori de bonitate financiară emise de bănci pe numele unor firme eligibile să obțină credite de zeci sau sute de mii de euro. În plus, Manea a susținut că în scurt timp ar trebui să ajungă la Arad și unul dintre partenerii săi din Italia cu scrisori de garanție bancară, așa cum a cerut inclusiv Suporter Club UTA, un pilon important în actuala construcție a grupării emblemă a orașului din vestul țării.
De altfel, potrivit Sport Arad, la discuțiile de ieri au fost prezenți și câțiva reprezentanți ai SCU, care și-au menținut poziția inițială. Adică au recomandat actualei conduceri a „Bătrânei Doamne” să nu încheie niciun fel de acord fără a primi scrisori de garanție bancară, dar i-a transmis din nou lui Manea și partenerului său român prezent la discuții că fanii doresc să-și protejeze drepturile federative printr-un act adițional la un eventual contract de cedare-primire al clubului, cu precizarea suplimentară că echipa nu va fi mutată în alt oraș.
Florin Manea s-ar fi așteptat ca lucrurile să avanseze, iar în scenă să intre juriștii pentru redactarea actelor de schimbare a manageriatului. Acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată, așa că agentul ar dori să mai aibă o întrevedere cu primarul Gheorghe Falcă, pentru a vedea și punctul său de vedere în noua conjunctură creată. Vă reamintim că în urmă cu trei săptămâni, primarul Aradului a fost primul care l-a primit pe Manea în biroul său și s-a arătat dispus să colaboreze, în numele instituției de la kilometrul zero, cu orice conducere capabilă să aducă bani privați la UTA.
În fine, același Florin Manea a venit și cu o propunere de buget, dar – bineînțeles – dorește să preia conducerea în ONG-ului, cu condiții de performanță în manageriat. Dar, tot Manea ar mai dori majoritate în ONG, 5 cu 2 (Alexandru Meszar și SCU), condiții în care – teoretic – ar putea schimba statutul clubului. De partea cealaltă, i s-a propus o schemă de trei cu trei, cu reprezentantul primăriei având drept de veto.
Sursa: Sport Arad