Juca fotbal la Sportul Studențesc, în echipa de juniori, era plin de viață, iubea școala și își adora prietenii. Avea 17 ani si se pregătea pentru o carieră la formația mare a studenților. Franco Pascu a pierdut însă partida cu moartea, când, întorcându-se de la discotecă, într-o dimineață blestemată, a suferit un cumplit accident de mașină, în urma căruia viața lui și a celor trei prieteni care-l însoțeau le-a fost curmată prea repede. În urma sa, a rămas familia care se zbate ca numele lui să nu fie șters de negura uitării.
Â
La mai bine de un an si jumătate de la tragedie, părinții lui Frăncuț, cum era el alintat, în colaborare cu antrenorul Valentin Firincă, au organizat un campionat de fotbal pentru toți juniorii din București. Scopul evenimentului este acela de a-i păstra vie amintirea celui care l-a idolatrizat pe starul lui Manchester United, Cristiano Ronaldo.
Â
Turneul va strânge 250 de juniori, dornici de afirmare, iar startul acestuia se va da vineri, la Școala Generală nr 20 din Capitală, decernarea premiilor către tinerele talente urmând a avea loc pe data de 14 decembrie. Toți cei prezenți vor fi premiați cu trofee, echipamente de joc, cărți și alte cadouri din partea sponsorilor.
Â
Campionatul de fotbal “Fotbal Club 7 Franco†se află la cea de-a doua ediÅ£ie, mama fotbalistului intenÅ£ionând ca următoarea să fie pe data de 7 iulie anul viitor, ca să poată coincide cu cifra preferată de Cristiano Ronaldo.
Â
“Franco îl adora pe Ronaldo. Avea la capul său două poze, una cu el și cealaltă cu idolul său.
Îi purta numărul pe tricou și ar fi refuzat să mai intre pe teren dacă acesta n-ar fi fost disponibil. I-a plăcut și pentru mine , Frăncuț n-a murit, și de aceea vreau să-i păstrez numele viu și să ajut toți tinerii să viseze la o carieră cât mai strălucită în fotbal”, a declarat Gabriela Pascu, mama lui Franco.
Â
De cealaltă parte, profesorul-antrenor al competiției, Valentin Firincă dorește să tragă un semnal de alarmă tuturor oficialităților abilitate, că în juniorii din România se investește prea puțin. Acesta este și motivul pentru care a acceptat să se alăture familiei Pascu în campania acestora de comemorare a lui Franco. Contactat telefonic, tehnicianul are numai cuvinte de laudă la adresa celui care i-a fost elev încă de la vârsta de șapte ani.
Â
“Nu-mi ajung cuvintele de bine pentru Franco. Un băiat atât de respectuos și cu mult bun simț, cum rar mai întâlnești. devenise spaima portarilor, întrucât lovea mingea cu ambele picioare la fel de bine.
Cu toții regretăm moartea lui, dar sperăm că prin acțiunile noastre să dăm o mână de ajutor tuturor copiilor care vor să evolueze în fotbal.
Avem în plan să organizăm un astfel de eveniment și la nivel de școală generală, pentru că, la ora aceasta, disciplina educație fizică este foarte neglijată”, a spus Valentin Firincă.
Â
La eveniment și-au anunțat prezența foștii săi colegi de la Sportul, cel mai bun prieten , Costin Gheorghe, Carmen Pleșea, cea care i-a fost manager la agenția de modeling la care a participat și unchiul lui Franco, Pepe…
Vom reveni în zilele următoare cu programul competiției. Cele mai interesante aspecte de la acest campionat le puteți afla doar pe www.liga2.ro.
Â
Articol scris de Corina Mlădinoiu