După un parcurs perfect în start de sezon, cu cinci victorii consecutive, însă și cu un joc încântător, Chindia Târgoviște dădea impresia că va fi una dintre echipele care vor lupta pentru promovarea în Liga 1. Play-off-ul sezonului trecut îl încheia într-o mare dezamăgire, la un punct sub Gaz Metan Mediaș și UTA Bătrâna Doamnă, primele două clasate, iar de această dată părea că își ia avânt spre prima ligă.
Primul șoc suferit a fost cel de la Suceava, cu Foresta, înfrângere cu 3-1, însă târgoviștenii dădeau semne de revenire cu victorii cu Brăila (2-0) și Metalul Reșița (2-0). A urmat a doua înfrângere, una dură, pe teren propriu, cu CS Mioveni (0-2), lipită de alta la Brașov (0-2), iar încrederea jucătorilor lui Nicolae Croitoru era spulberată. Tot atunci au apărut și primele zvonuri că autoritățile locale s-au speriat de posibilitatea unei promovări și că vor începe să pună bețe în roată Chindiei. Totodată, posturile lui Croitoru și Ghergu deveneau șubrede. Sub această tesiune, echipa dâmbovițeană a continuat în campionat cu un parcurs alternant, victorii urmate de înfrângeri și de egaluri sau viceversa.
La final de primă parte a sezonului, după 19 meciuri desfășurate în 21 de etape, Chindia va ierna pe locul 7 în Liga 2, la 9 puncte de locul 3, cel care duce la barajul de promovare, sau la 10 puncte de poziția a doua promovabilă direct. Înfrângerea de la Balotești, în fața unei echipe aflate pe loc retrograbil, din ultima etapă a acestui an, a dus la stare de incertitudine însă, cel puțin la nivelul băncii tehnice. Refuzul antrenorului Nicolae Croitoru de a vorbi cu presa a dat de gândit, însă, în cele din urmă, tehnicianul a respins zvonurile că nu va mai continua pe bancă.
„Voi continua la Chindia, în schimb vor apărea schimbări la nivelul lotului. Vor pleca anumiți jucători, dar vor veni alții. Avem o listă de transferuri, unde se regăsesc și localnici, dar și fotbaliști de prin alte părți. Diferența de primele trei locuri este una importantă, însă se poate întâmpla orice în returul de anul viitor”, a spus, pentru jurnaldedambovita.ro, Croitoru.
Menținerea antrenorului este susținut puternic de către președintele Marcel Ghergu, care și-a asumat că vor urma rezultate mai bune.
„Începem bine, însă nu reușim să concretizăm. Analizând acest campionat, a fost o primă parte a turului bună și o a doua sub așteptări”, a mai comentat antrenorul Nicolae Croitoru.