Viitorul Pandurii se află în fața unuia dintre cele mai ușoare meciuri ale sezonului, în etapa a 2-a a play-out-ului de Liga 2. Va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, Unirea Constanța, o echipă care a înregistrat eșecuri pe linie în ultima perioadă, iar singura necunoscută este, la cum arată lucrurile, rezultatul final.
Doar numărul de goluri pe care îl vor marca gorjenii pare a fi singurul detaliu necunoscut, însă Călin Cojocaru atrage atenția înaintea confruntării de pe arena din Gorj. În primul rând, antrenorul consideră că jucătorii săi trebuie să fie concentrați, să nu trateze adversarul de sus.
Apoi, e vorba și de faptul că apărarea nu îl mulțumește în ultima perioadă, făcând trimitere la anumite greșeli și în urma amicalului cu Universitatea Craiova, disputat în pauza competițională, pierdut cu 3-5
”Ne așteaptă un meci dificil. Meciurile cu genul acestea de echipe, despre care nu avem prea multe detalii și date, care vin fără presiune prea mare, sunt cele mai grele. Trebuie să avem o atitudine corespunzătoare și să fim foarte bine pregătiți. Dacă nu vom fi concentrați, o să ne fie foarte greu. Avem ceva jucători cu probleme, dar sperăm să-i recuperăm până la startul partidei.
Pe lângă meciul de la Liga 3, unde am trimis toți jucătorii care au avut drept de joc, am avut duminică și un meci la Craiova, un meci în care ne-am prezentat destul de bine, dar păcătuim pe faza defensivă, unde luăm goluri foarte ușor, iar acest lucru nu trebuie să se mai întâmple.
În rest, ne-am pregătit bine în această pauză. Dacă vrem să construim ceva, trebuie să începem cu apărarea. Echipele puternice nu primesc gol și înscriu”, a spus antrenorul gorjenilor, conform Gorjeanul.
Viitorul Pandurii a intrat în play-out cu 25 de puncte, de pe locul 3 în Grupa B, dar a coborât un loc, pe 4, după prima etapă, cu FC Brașov, în fața căreia a cedat cu 1-3. E la opt puncte de locul 5, care duce la barajul de menținere, Progresul Spartac, care în prima rundă din play-out nu a jucat.
Primele locuri în Grupa B ale play-out-ului sunt ocupate de Concordia Chiajna și FC Brașov, cu 32, respectiv 31 de puncte.
După duelul de la Brașov, Viitorul Pandurii va primi, așadar, vizita formației Unirea Constanța, ultima clasată cu 12 puncte.
Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-preia-sefia-in-grupa-b-a-play-out-ului-daca-isi-ia-revansa-in-fata-progresului-spartac-dan-alexa-ar-fi-o-palida-consolare-19264841
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-poate-evita-locurile-direct-retrogradabile-cu-un-succes-contra-ripensiei-iar-cosmin-stan-le-doreste-adversarilor-sa-se-salveze-19264838
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-succes-in-partida-cu-steaua-19264828
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-galati-si-steaua-deschid-etapa-a-2-a-a-play-off-ului-ligii-2-astazi-de-la-ora-2000-meciul-arbitrat-de-acelasi-central-delegat-si-la-duelul-din-sezonul-regular-19264739
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adi-popa-rusinat-de-prima-repriza-a-stelei-la-galati-a-fost-ca-in-curtea-scolii-mijlocasul-a-dezvaluit-conditia-in-care-se-incaseaza-primele-la-clubul-din-ghencea-si-si-a-avertiza-19264827