Petrolul și Unirea Slobozia au încheiat la egalitate, scor 0-0, amicalul desfășurat astăzi, 28 ianuarie, la Blejoi, lângă Ploiești.
Liderul Ligii 2 nu a reușit să câștige nici al doilea meci de pregătire din această iarnă, iar duminică va pleca în cantonamentul din Turcia.
De partea cealaltă, ialomițenii, aflați în această perioadă în cantonament la baza sportivă de la Izvorani (Ilfov), n-au mai reușit să înscrie, așa cum au făcut-o în precedentele două jocuri de verificare disputate, când au întâlnit adversari din Liga 3.
Amicalul dintre ocupanta locului 1, respectiv 8 din Liga 2 după 16 etape, despărțite de 18 puncte (42 față de 24), s-a terminat cu o remiză ”albă”, ”un scor conform, de altfel, cu evoluția ostilităților pe parcursul celor 90 de minute”, scrie Petrolul pe site-ul oficial, club care a și transmis partida în direct, spre deosebire de alte echipa contracandidate care găsesc tot felul de scuze pentru a nu o face, deși cei care sunt principalii văduviți sunt chiar suporterii lor, nu adversarii.
Surpriza Petrolului în primul ”11” pentru amicalul cu Unirea a fost folosirea portarului Astrei, Sebastian Moroz. Acesta s-a despărțit oficial de echipa care îți desfășoară meciurile de acasă la Giurgiu și va semna cu trupa galben-albastră. ”Moroz a bifat 45 de minute în testul de astăzi, având două intervenții bune, spre finalul primei reprize, atunci când s-a opus cu succes la șuturile lui Cruceru (42) și Greu (43)”, a informat Petrolul despre jucătorul care va urca duminică în avionul care duce în cantonamentul din Turcia.
În repriza a doua au fost utilizați și juniorii Iulian Duță, Cătălin Tolea (CSȘ Târgoviște) și David Ilie, prezenți în lot de la reunirea echipei.
La acest amical, Petrolul a acuzat mai multe probleme de efectiv. Valentin Țicu, Mihai Velisar, Mario Bratu, Viorel Lică și Dragoș Gheorghe au fost menajați după ce, pe parcursul ultimelor zile, au acuzat diverse probleme medicale. Simon Măzărache nu este refăcut complet, iar indisponibilitatea lui Silviu Pană este una de lungă durată, după o accidentare suferită la gleznă, existând chiar posibilitatea să se opereze.
Altfel, sâmbătă, jucătorii Petrolului au liber, urmând ca duminică, în jurul prânzului, să plece, cu o cursă charter, spre Antalya, unde până la data de 11 februarie va fi în cantonament. În acest stagiu din Turcia, trupa ploieșteană va disputa și patru jocuri de verificare, trei fiind deja stabilite, cu SKA Rostov, Metalist Harkov și Spartak Moscova-2.
Revenind la Sebastian Moroz, portarul care a surprins cu evoluția sa din acest sezon la Astra, în care a apărat în 15 din cele 16 meciuri de Liga 2, va merge cu Petrolul în cantonament, după ce și-a încheiat conturile cu fosta sa echipă.
Moroz s-a adresat Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF, care, după mai multe amânări, a constatat ieri, 27 ianuarie, încetarea raporturilor contractuale ale jucătorului reclamant cu pârâta Astra.
Din informațiile Liga2.ro, portarul sătmărean de 23 de ani, care a mai trecut pe la Luceafărul Oradea, Național Sebiș sau AFC Odorheiu Secuiesc, se pregătea de o perioadă cu Petrolul și va concura pentru postul de titular cu Raul Avram (28 de ani), utilizat în toate cele 16 meciuri din acest sezon, în unul fiind schimbat în ultimele minute pentru a debuta și Andrei Jercălău (16 ani). Nicolae Ceborari, celălalt portar pe care Petrolul l-a avut în prima parte a sezonului, s-a despărțit de echipă.
În atenția lui Nae Constantin rămâne și fundașul bulgar Georgi Pashov (31 de ani), însă acesta ar putea să se alăture echipei în cantonamentul din Antalya după ce își rezoltă situația financiară cu Academica Clinceni, ultima sa formație.
Petrolul cu Unirea Slobozia: Moroz – Sg. Pîrvulescu, Meijers, Huja, Alb. Olaru – Cebotaru, M. Chindriș – Mih. Constantinescu, Tucaliuc, Saim Tudor – S. Diarra. După pauză au intrat: R. Avram – Duță, Meijers, Huja, Tolea – Boțogan, Seto, Prejmerean, Saim Tudor (D. Ilie 75) – M. Coman, Jarovic.
Unirea Slobozia cu Petrolul: Gurău (Poiană 46) – Fl. Ibrian (Dorobanțu 65), I. Dinu, Perju (Gab. Lazăr 46), C-tin. Toma (D. Mihai 55) – Coadă (Mih. Lemnaru 65), Cruceru (Trașcu 46) – Afalna (Bolohan 46), Silaghi (Gîrbăcea 70), Greu (Gherghiceanu 46) – Seb. Ivan (Gulceac 46).
Petrolul a mai disputat un amical în această perioadă de pregătire de iarnă, cu Astra, la Câmpina, pe care l-a terminat tot la egalitate, scor 1-1.
În schimb, Unirea Slobozia a trecut cu 6-2 de Înainte Modelu și cu 3-0 de CSM Fetești, echipe din Liga 3. Ialomițenii mai au stabilite amicale cu Academica Clinceni 2 (3 februarie), Unirea Constanța (5 februarie) și Rapid 2 (10 februarie).
https://www.youtube.com/watch?v=JWhnG5hHiYc
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Petrolul Ploiești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-cere-ajutorul-suporterilor-mircea-dridea-in-fruntea-celor-care-au-lansat-o-actiune-de-a-dona-pentru-ca-echipa-ploiesteana-sa-si-indeplineasca-obiectivele-suporterii-nu-pot-sa-fie-19217684
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-isi-cunoaste-trei-dintre-cei-patru-adversari-pe-care-ii-va-intalni-in-amicalele-din-turcia-lupii-au-trei-jucatori-care-se-resimt-dupa-testul-cu-astra-19217417
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-a-trecut-usor-si-de-csm-fetesti-doi-dintre-jucatorii-sositi-in-aceasta-iarna-printre-marcatori-19217633