VIDEO | Nicolae Grigore nu e îngrijorat de egalul Rapidului cu Corona Brașov. Planurile antrenorului pentru ultima perioadă a pregătirilor

Autor: Răzvan STÎNGĂ Publicat: 02 Feb. 2021, 19:06 Actualizat: 02 Feb. 2021, 19:34 Liga 2

Rapid a făcut 2-2 într-un meci amical cu Corona Brașov disputat astăzi, 2 februarie, pe arena Coresi. La finalul partidei, antrenorul Nicolae Grigore a făcut o analiză asupra celor 90 de minute, dar și anumitor aspecte din ultima perioadă de pregătire premergătoare reluării Ligii 2.

Nicolae Grigore: ”Brașovul merită să aibă o echipă în prima ligă, din punctul meu de vedere” 

În privința amicalului cu Corona Brașov, ”principalul” Rapidului a precizat că a fost unul bun pentru echipa lui, dat fiind faptul că trupa la care sunt legitimați Mugurel Buga și Marian Cristescu e liderul Seriei a 5-a din Liga 3. În același timp, Nicolae Grigore s-a bucurat să îi vadă pe cei doi.

”Mă bucur că am jucat acest amical cu Brașov, pentru că e un club drag mie. După Rapid, pentru mine Brașov e a doua echipă din România. Am petrecut acolo niște momente frumoase, m-am simțit foarte bine. Mă bucur că am reușit să jucăm cu Corona Brașov. E o echipă bună, o echipă care e pe primul loc. Sper să se reglementeze situația acolo și să reușească, poate, să își facă o singură echipă în județul Brașov, pentru că Brașovul merită să aibă o echipă în prima ligă, din punctul meu de vedere.

E un oraș care are tradiție și istorie în fotbalul românesc și ar merita să aibă o echipă care să unească suporterii care sunt acolo. Să se facă un singur club, dar e doar o părere și mi-ar plăcea să revină în prim-planul fotbalului românesc.

(N.r. – Buga s-ar descurca la Rapid?) S-ar descurca, dar nu ca jucător. M-am bucurat mult să îl văd pe el, pe Marian Cristescu. Jucători care au trecut vișiniu. Marian a făcut junioratul, dar nu a apucat să joace în prima echipă la Rapid, despre Buga nu mai comentăm, e un simbol al Rapidului. Întotdeauna mă bucur să văd jucători dragi mie și oameni care au făcut performanță, a declarat Nicolae Grigore, la finalul meciului.

Nicolae Grigore: ”Ne dorim ca jucătorii să acumuleze și pe plan tactic să realizăm lucrurile pe care le stabilim” 

Antrenorul giuleștenilor nu pune accent pe rezultatele meciurilor amicale în această perioadă, fiind mai mult preocupat de anumite aspecte pe care speră să le regleze până la primul meci oficial din acest an. A recunoscut însă că sunt ceva probleme în privința acestei perioade, întrucât vremea nu face posibilă pregătirea în termenii doriți de el.

”Nu m-au interesat rezultatele din amicale. Chiar ieri a fost o zi foarte complicată pentru noi, cu două antrenamente intense și știam că jucătorii vor suferi astăzi, dar suntem în această perioadă de acumulare. Ne dorim altceva, nu neapărat să câștigăm aceste jocuri amicale. Ne dorim ca jucătorii să acumuleze și pe plan tactic să realizăm lucrurile pe care le stabilim.

Încercăm să compensăm lucrurile care ne pun probleme, care au apărut pentru că n-am plecat din țară, să ne antrenăm cât mai mult pe iarbă. Am văzut că se încălzește, sperăm să dispară noroiul și să avem terenuri bune, sperăm ca la Călărași, să jucăm pe terenul central sau în cel mai rău caz pe terenul doi al celor de la Dunărea, care este pe iarbă.

Sperăm ca până la finalul acestui campionat, antrenamentele și meciurile să se desfășoare pe iarbă, să nu mai jucăm pe sintetic, pentru că este dificil. Știu ce înseamnă această suprafață, știu că apar dureri de glezne, de genunchi, de spate”, a mai declarat Nicolae Grigore.

Nicolae Grigore așteaptă revenirea fanilor pe stadion 

Nicolae Grigore mai are de așteptat până când să debuteze pe banca Rapidului cu fani în tribune. Este convins că dacă pe stadioane vor reveni suporterii, atunci echipa sa va avea mai multe șanse de promovare în Liga 1, la finalul campionatului.

”Așteptăm meciurile cu suporteri. Până la urmă, fanii sunt sarea și piperul fotbalului românesc. Mai ales că la meciurile Rapidului știm ce atmosferă se face. Sperăm ca ușor, ușor să avem fani pe stadion, poate la o capacitate redusă și după aceea, după ce se așează lucrurile, cu o capacitate totală. Nu e aceeași atmosferă acum, din acest motiv, la meciuri. Nu e acea motivație și nici acel ritm al jocului”, a punctat Grigore, cu privire la revenirea fanilor pe stadioane.

În meciul cu Corona Brașov, pentru Rapid au marcat doi dintre fotbaliștii aduși în această iarnă, Alexandru Ioniță, minutul 28, și Octavian Ursu, minutul 63. De partea cealaltă, pentru brașoveni au înscris Bogdan Roșu, minutul 21, și Vlad Boția, minutul 44.

Reacțiile jucătorilor Ionuț Voicu și Virgil Drăghia:

Rezumatul amicalului Rapid – Corona Brașov 2-2:

Foto: Eduard Vînătoru / Mediafax Foto
Video: FC Rapid 1923

Autor: Răzvan STÎNGĂ Publicat: 02 Feb. 2021, 19:06 Actualizat: 02 Feb. 2021, 19:34 Liga 2
Pe aceeași temă