VIDEO | Ionuț Voicu se gândește deja la primul meci oficial din 2021. Reacția căpitanului Rapidului, după victoria cu CS Mioveni

Andrei PASCU 13 Feb. 2021, 19:14 Liga 2
VIDEO | Ionuț Voicu se gândește deja la primul meci oficial din 2021. Reacția căpitanului Rapidului, după victoria cu CS Mioveni

Rapid s-a impus în confruntarea amicală cu CS Mioveni, din deplasare, de sâmbătă. Giuleștenii au câștigat cu 2-1, iar la finalul confruntării căpitanul Ionuț Voicu a vorbit despre mai multe aspecte, în afara meciului în sine, printre care și lupta la promovare din Liga 2.

Ionuț Voicu: ”Per total, suntem mulțumiți, așteptăm să înceapă campionatul” 

Referitor la testul cu CS Mioveni, Ionuț Voicu este convins că acesta va da echipei sale un plus de moral, chiar dacă rezultatul nu se pune în ierarhia Ligii 2. Fundașul a remarcat câteva aspecte pozitive, dar cel mai mulțumit a fost de faptul că Rapid nu s-a mai ales cu jucători accidentați. Acum, bucureștenii au câțiva fotbaliști pe care nu pot conta, din cauza unor aspecte de ordin medical.

A fost un meci destul de greu, contra unui adversar foarte bun, care joacă pe contraatac foarte bine, cu jucători de viteză. Mă bucur în primul rând că am ieșit sănătoși de pe teren toți și sper ca cei care au probleme de sănătate și au rămas acasă să fie apți la ora jocului oficial. Per total, suntem mulțumiți, așteptăm să înceapă campionatul și sper să facem o figură cât mai frumoasă, pentru că avem nevoie de puncte să promovăm.

A fost un meci amical cu intensitate, s-a jucat destul de intens. Asta am simțit de pe teren și important e că nu s-a accidentat nimeni, pentru că sunt cinci, șase jucători care au probleme medicale.

Am încercat și în prima repriză să avem atitudinea din repriza a doua, numai că ei ne-au blocat destul de bine și au prins încredere când ne-au prins de câteva ori pe contraatac. A doua repriză am intrat mai bine. Important e că, deși nu prea contează scorul, avem un moral bun pe începutul de retur”, a declarat Ionuț Voicu, pentru FC Rapid 1923.

Ionuț Voicu: ”Liga 2 e așa cum a fost întotdeauna, un campionat de luptă” 

Voicu a abordat și aspectele negative pe care le-a remarcat în jocul Rapidului în amicalul cu CS Mioveni. A recunoscut că e nevoie de anumite reglaje până la prima partidă oficială din 2021, cu Ripensia, dar e convins că Nicolae Grigore va reuși să le remedieze. În același timp, a vorbit și de lupta la promovare, dar și despre prezența echipelor de Liga 2 în fazele finale ale Cupei României.

Grig e lângă noi. O să analizeze și lucrurile mai puțin bune pe care trebuie să le reglăm. O să vadă și lucrurile bune, după care o să ne transmită ce trebuie să facem, pentru că într-o săptămână avem meciul cu Ripensia. Un meci destul de greu, chiar dacă toată lumea se uită în clasament. E prima etapă după vacanță, ritmul nu e atât de bun și sper să intrăm motivați și să câștigăm meciul.

Liga 2 e așa cum a fost întotdeauna, un campionat de luptă, iar eu cred că rezultatele de până acum au fost puse și pe seama terenurilor de joc. Poate din acest motiv sunt și patru echipe din Liga 2 în Cupa României”, a încheiat Ionuț Voicu.

Rapid începe anul 2021 de pe locul 3 în ierarhia Ligii 2. Are 26 de puncte, la egalitate cu locul 2, Viitorul Pandurii, și la patru lungimi de liderul U Craiova 1948 SA. Giuleștenii debutează, așadar, în acest an, în campionat, cu Ripensia, pe teren propriu.

Confruntarea este programată duminică, 21 februarie, de la ora 11:00. Întreg programul primei etape a Ligii 2 din 2021 poate fi accesat AICI.

Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures
Video: FC Rapid 1923 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-a-castigat-amicalul-cu-cs-mioveni-giulestenii-au-revenit-dupa-ce-au-fost-condusi-la-pauza-reactia-antrenorului-nicolae-grigore-si-situatia-jucatorilor-accidentati-19169533

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/video-noi-imagini-cu-stadiul-lucrarilor-stadionului-giulesti-constructia-se-apropie-de-intrarea-in-faza-finala-19169454

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victor-angelescu-isi-face-planuri-pentru-promovarea-in-liga-1-vad-lucrurile-mai-usoare-aspectele-financiare-de-pe-urma-carora-rapid-va-castiga-situatia-lui-alexandru-ionita-ii-si-19169452

 

 

Andrei PASCU 13 Feb. 2021, 19:14 Liga 2
Pe aceeași temă