VIDEO | 2-0, un scor periculos. Steaua n-a putut învinge Progresul Spartac, deși a avut avantaj de două goluri până în minutul 80

Răzvan STÎNGĂ 15 Jan. 2022, 15:56 Liga 2

Steaua nu a putut trece de Progresul Spartac, în primul meci amical după ce a reluat pregătirile. Partida, disputată pe terenul 5 din cadrul Complexului Sportiv Steaua, s-a terminat la egalitate, 2-2, deși formația lui Daniel Oprița a condus cu 2-0. În plus, la pauză avea 1-0.

Steaua a început bine, a stat sus, dar fazele de atac s-au rupt, în mare măsură, în ultimii 20 de metri față de poarta formației din Liga 3. Au fost mai multe inexactități de pasare, destul de multe baloane pierdute aproape de careul Progresului Spartac.

Steaua a deschis scorul în minutul 18, prin Emilian Pacionel

Totul până în minutul 18, când Steaua a profitat de o eroare în apărarea adversă și a marcat un gol frumos. Buhăescu a dat o pasă lungă superbă pentru Pacionel, din propria jumătate, remarcând faptul că al său coleg este destul de liber. Acesta din urmă a profitat de ieșirea greșită din careu a portarului Ciontoș, l-a driblat și a punctat pentru 1-0.

Ulterior reușitei lui Pacionel, meciul s-a desfășurat în aceeași notă, cu Steaua presând, dar fără mari ocazii de gol, și cu Progresul Spartac destul de rar prezentă în preajma careului ”militarilor”. O șansă bună de 2-0 a avut-o Rareș Enceanu, dar șutul său din lovitură liberă, de la peste 20 de metri, a fost prins de portar.

Progresul Spartac a mai echilibrat pe final de primă repriză 

Pe final de primă repriză, Progresul Spartac a făcut presing mai agresiv și a reușit să mai echilibreze la capitolul posesie. Dacă se poate spune asta, a fost periculoasă la două lovituri libere executate de Dițu, dar fără probleme pentru Horia Iancu.

Daniel Oprița a schimbat toată echipa în repriza a doua, iar jocul a fost și mai echilibrat. De altfel, prima cea mai importantă ocazie din partea secundă i-a aparținut Progresului Spartac, atunci când căpitanul Lixandru a trimis puțin pe lângă poarta lui Bălbărău din lovitură liberă, în minutul 59.

Stephan Drăghici, reușită din afara careului

S-a făcut 2-0 în minutul 69, după un șut din afara careului al lui Drăghici, a cărui execuție s-a dus sub bară, iar portarul Progresului Spartac nu a schițat vreun gest.

Steaua a devenit mai activă în atac, după reușita a doua, dar cu toate acestea, în mod surprinzător, Progresul Spartac a revenit și a marcat de două ori.

  • Meciul integral dintre Steaua și Progresul Spartac e disponibil AICI 

Progresul Spartac a marcat de două ori în ultimele 10 minute 

Formația din Liga 3 a redus din diferență în urma unei lovituri de la 11 metri. Antonio Stoian nu l-a putut bloca pe Giovani Petcu, s-a împiedicat, a căzut și l-a agățat astfel pe jucătorul Progresului Spartac. Tot Petcu a executat, în minutul 81, și s-a făcut 2-1.

Trupa lui Andrei Erimia a simțit momentul bun și a început să prindă curaj. A avut câteva cornere, iar în urma unuia a și reușit să restabilească egalitatea, în minutul 83. Eduard Radu a înscris cu capul, profitând de un marcaj slab al adversarilor.

Steaua a forțat pe final, dar nu a mai reușit să marcheze și primul amical din 2022 s-a terminat la egalitate, 2-2.

  • Steaua în prima repriză: Iancu – Oroian, da Silva, Mihăescu, Neacșu – Bărbulescu, Enceanu – Răsdan, Donose, E. Pacionel – Buhăescu.
    Steaua în repriza a doua: Bălbărău – Stoian, Beța, Bactăr, Ilie – Șt. Pacionel, Boncan – Drăghici, Huiban, Popa – Răducan.
  • Primul 11 al Progresului Spartac: Ciontoș – Alexandrescu, Vlad, Parfeon, Radu, Lixandru, A. Matei, Dițu, Ohaci, S. Matei, Tudorache.  

Steaua mai are două amicale cu echipe din Liga 3 în ianuarie 

Steaua va intra, după acest meci amical, în perioada 17-30 ianuarie, într-un cantonament la baza proprie, din Ghencea. În acest stagiu de pregătire mai sunt stabilite două meciuri amicale, tot cu echipe din Liga 3, cu CS Tunari (22 ianuarie) și CS Afumați (28 ianuarie).

În perioada 2-16 februarie, Steaua își dorește să meargă în Turcia, în Antalya, pentru un alt cantonament, dar totul depinde de contextul pandemic.

Vom avea prima săptămână cu antrenamente mai lejere, de reacomodare la efort, după care, de luni, vom intra în cantonament aici, la baza noastră, un cantonament la stadion timp de două săptămâni, în care vom avea și trei jocuri amicale. Primul joc va fi sâmbătă, cu Progresul Spartac, de la ora 12:00, după aceea vom avea cu Tunari și ultimul joc cu Afumați.

După care ar trebui să plecăm într-un cantonament în Antalya, în data de 2 februarie e stabilit. Acum nu mai depinde de noi, de club, depinde de ce va fi cu pandemia, cu restricțiile acestea și vom lua o hotărâre săptămâna aceasta. Acolo am cerut jocuri cu echipe bune, dar nu am putut să concretizăm ceva până nu suntem sigură că vom pleca în Antalya.

Dacă nu vom pleca, va fi dificil să găsim jocuri amicale la noi în țară, pentru că am refuzat unele echipe în ideea că vom pleca în Antalya. Sper să se poată pleca, și pentru vremea de acolo, vor fi și terenurile mai bune și sper să găsim adversari puternici”, spunea Daniel Oprița la reunirea echipei, în privința planurilor pentru perioada de pregătire.

Progresul Spartac merge și în Bulgaria pentru partidele de verificare 

De partea cealaltă, Progresul Spartac are agenda plină de meciuri amicale. Urmează un test cu CSM Alexandria (22 ianuarie), iar prima lună din 2022 se va încheia cu un nou duel cu o formație din Liga 2, Metaloglobus (29 ianuarie).

În februarie, va juca nu mai puțin de cinci amicale, cu Unirea Constanța (2 februarie), FCSB 2 (5 februarie), Agricola Borcea (12 februarie), Dunav Ruse (în Bulgaria, 19 februarie) și Farul 2 (26 februarie).

Foto: Steaua
Video. AS 47 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cum-vrea-steaua-sa-scape-de-jucatorii-pe-care-nu-i-mai-doreste-antrenamente-ca-pentru-maraton-si-scaderi-salariale-19216401

https://liga2.prosport.ro/seria-1/conducerea-csa-steaua-vrea-mai-degraba-schimbarea-legii-sportului-si-a-regulamentului-frf-decat-privatizarea-echipei-de-fotbal-propunerea-facuta-ministerului-sportului-si-asigurarea-19216333

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-si-poli-iasi-in-cursa-pentru-un-tanar-jucator-de-la-cetate-rasnov-mijlocasul-tocmai-s-a-intors-din-spania-unde-a-fost-in-probe-la-villarreal-si-i-s-a-facut-o-oferta-19216143

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-steaua-s-a-reunit-daniel-oprita-e-suparat-ca-patru-jucatori-dintre-cei-pe-care-nu-i-mai-doreste-in-lot-nu-vor-sa-plece-vor-sa-se-antreneze-separat-achizitiile-planificate-19215805

 

 

Răzvan STÎNGĂ 15 Jan. 2022, 15:56 Liga 2
Pe aceeași temă