Victor Angelescu dezvăluie cum a ajuns Daniel Pancu din antrenor demis președinte la Rapid și care va fi rolul lui: ”Va fi liantul dintre conducere și echipă” | EXCLUSIV

Marius ANGHEL 19 May. 2020, 11:20 Liga 2

Victor Angelescu, principalul acționat al clubului Rapid, a vorbit în ediția de marți, 19 mai, a emisiunii ProSport LIVE despre numirea antrenorului principal demis Daniel Pancu în funcția de președinte.

Acesta a dezvăluit că suporterii au fost cei care l-au convins pe Pancu să preia acest nou rol în cadrul clubului, după ce la începutul lunii mai, chiar înainte de suspendarea campionatului din cauza pandemiei de COVID-19, a fost demis după ce tocmai suporterii i-au cerut plecarea în meciul cu CSM Reșița, cedat cu 1-0 în Regie. În locul său, pe banca tehnică, a fost adus Dan Alexa, pentru început ca director tehnic.

”Eu am declarat de când a plecat că eu aș vrea ca el să rămână în club și în proiect, pentru că Daniel Pancu nu a fost doar antrenorul Rapidului, ci unul dintre cei care au început acest proiect din Liga a 4-a. Și nu a început ca antrenor, a mai avut o funcție oficială când era Schumacher antrenor. Eu mi-am dorit, și nu numai eu, ci toți cei din club, ca Pancu să rămână în continuare în proiect, pentru că așa ar fi fost normal, cel puțin până își găsește echipă. Toată lumea a spus că e o metodă de negociere, că noi, de fapt, nu vrem acest lucru și că încercăm să negociem cu el altfel rezilierea.

Eu chiar mi-am dorit, și ceilalți din club, am vorbit cu el și, până la urmă… țin să spun că am avut un ajutor foarte mare din partea lui Liviu Ungurean (n.r. – unul dintre liderii galeriei rapidiste). El a fost cel care a vorbit și s-a gândit la acest lucru și știți că suporterii, în inima lui Pancu, au o însemnătate destul de mare. Pot să zic că au ajutat destul de mult și l-au convins să rămână în proiect.

Pretențiile sunt foarte mari. El are foarte multe lucruri pe care trebuie să le învețe, dar el este de la început în proiect și cred că îi va fi mai ușor. Repet, el a mai avut o funcție înainte de cea de antrenor. Oricum, el reprezintă clubul aproape de fiecare dată când se duce la orice emisiune. Acum va însemna mult mai mult și ne va reprezenta în fața federației, și multe alte lucruri. Normal, va fi liantul dintre conducere și echipă. El știe ce buget avem. În momentul de față mai avem cinci meciuri din Liga 2 și apoi trebuie să facem bugetul, sperăm noi, pentru Liga 1. O să colaborăm, o să colaboreze cu toți cei din stafful tehnic. De buget nu se va ocupa el direct. El trebuie să știe care este bugetul, ce gen de jucători trebuie să aducem. Fiecare are câte ceva de făcut la club.”, a spus Victor Angelescu la ProSport LIVE.

Victor Angelescu: ”Dacă Pancu vrea să își urmeze visul, să devină antrenor, noi nu o să ne opunem și o să rămânem prieteni”

Victor Angelescu a mai spus că nu se va opune dacă Daniel Pancu va dori să plece de la Rapid în cazul în care primește o ofertă de a antrena din nou.

”Noi sperăm ca Pancu să stea cât mai mult în acestă funcție. În condițiile în care el va avea o ofertă foarte bună, nu știu, peste un an, peste doi, când se va decide el, că, până la urmă, este viitorul lui, și vrea să se ducă să antreneze, noi îl vom lăsa. Normal, vrem să rămânem prieteni. El este un rapidist, o legendă și e normal ca în momentul de față să facă parte din proiect. Dacă vrea să își urmeze visul, să devină antrenor, noi nu o să ne opunem și o să rămânem prieteni și după acest lucru. Daniel o să știe când o să primească ofertă, dacă o să fie în trei luni sau în doi ani. Și dacă va vrea să dea curs acelei oferte”, a explicat Victor Angelescu la ProSport LIVE.

Victor Angelescu, după demiterea lui Pancu: ”Poate el își dorește să rămână în cadrul clubului până își găsește altceva”

La 10 martie, la scurt timp după ce Pancu era demis, Angelescu spunea că Pancu poate să rămână la Rapid până își găsește alt angajament, nu că e dorit în continuare în cadrul clubului. Nu știam de mesajul lui Pancu, dar bănuiesc că a primit mesaje de la fanii Rapidului. E o legendă a clubului și e normal. Situația este aceeași ca ieri. Astăzi o să ne vedem cu el și o să ajungem la un acord (n.r. – abia după două luni s-a ajuns la un acord, dar nu de despărțire, ci ca Pancu să ocupe o nouă funcție). Nu pot să dau detalii din negocieri, dar sunt mai multe variante. Poate el își dorește să rămână în cadrul clubului până își găsește altceva. Dacă el vrea, atunci e binevenit. El vrea să aibă o carieră de antrenor, dar noi suntem de acord ca el să rămână până își găsește altceva. Nu am vorbit cu Pancu despre înlocuitorul lui, dar o să discutăm și cu el despre asta. Nu e decizia lui Daniel Pancu, ci a conducerii”, a declarat Angelescu la ProSport LIVE.

Ovidiu Burcă va ocupa altă funcție la Rapid

Cât despre situația lui Ovidiu Burcă, președintele Rapidului, Victor Angelescu spune că acesta va rămâne în cadrul clubului, dar va ocupa o altă funcție. Burcă este acționar la Rapid, deci nu poate fi îndepărtat cu ușurință.

”Ovidiu Burcă rămâne în proiect. Chiar vreau să îi mulțumesc pe această cale lui Ovidiu. Este un om de nota 10. Și el și-a dorit ca Pancu să rămână, așa cum a declarat în club. În momentul de față, lucrurile s-au întâmplat foarte repede și o să vă anunțăm exact ce poziție va ocupa în club. Dar nu se pune problema, în momentul de față, ca Ovidiu să iasă din proiect. El este unul dintre cei patru care au început acest proiect, împreună cu Daniel. Mă îndoiesc că o să îi ia locul lui Florin Manea, pe postul de director sportiv. Repet, nu am vorbit în momentul de față. Dacă știam, să spuneam ca va fi poziția, dar o să vă anunțăm”, a mai spus Victor Angelescu.

”Bocciu”: ”Ne-am gândit că Pancu trebuie să aibă o funcție de conducător”

Contactat telefonic în cadrul emisiunii, Liviu Ungurean (foto, cu brațele întinse), zis și „Bocciu”, unul dintre liderii galeriei rapidiste, a dezvăluit de unde a pornit ideea numirii lui Daniel Pancu în funcția de președinte.

”A fost dorința tuturor suporterilor rapidiști ca noi să îl susținem în considerăm pe Daniel Pancu, pentru că suntem de părere că Rapidul trebuie condus de rapidiști autentici. Salutăm bucuroși numirea lui Daniel Pancu în funcția de președinte.

Am avut niște discuții cu domnul Daniel Pancu, în care el ne-a spus să stăm liniștiți, că el nu va pleca de la Rapid, chiar dacă nu a fost o perioadă favorabilă în poziția de antrenor. Și a spus că va veni în continuare în galerie, să susțină Rapidului, pentru că el nu pleacă, fiindcă Rapidul este viața lui. Și atunci noi ne-am gândit că el trebuie să conducă la Rapid, să aibă o funcție de conducător. Conducerea și el au făcut front comun, pentru că la Rapid e o familie. Ei trebuie, în continuare, să fie toți pe o poziție și să ducă Rapidul în Liga 1.

Noi nu credem că între Daniel Pancu și Florin Manea este chiar așa o mare dispută. Ei trebuie să se pună la masă, că sunt bărbați amândoi, și să discute, să își împartă fiecare sarcinile la Rapid. Fiecare trebuie să știe exact ce are de făcut la Rapid, pentru că aici avem nevoie de liniște. Trebuie să fim în continuare un club puternic, pentru că pe noi tradiția și istoria ne obligă să fim puternici., a spus Liviu Ungurean, la ProSport LIVE.

”Corsicanu”, un alt lider al suporterilor giuleșteni, a fost cel care, inițial, a anunțat numirea lui Daniel Pancu ca președinte la Rapid.

„Vă anunț cu mare respect și onoare că de mâine finul meu Daniel Pancu este președintele clubului Rapid”, a scris Gigi Răducan, unul dintre liderii galeriei rapidiste, pe pagina sa de Facebook.

Toată emisiunea ProSport LIVE de marți, 19 mai, poate fi urmărită în video-ul de mai jos:

Marius ANGHEL 19 May. 2020, 11:20 Liga 2
Pe aceeași temă