Viitorul Pandurii este în căutarea unui nou antrenor, cu care să înceapă următorul sezon de Liga 2, dar sunt șanse ca numirea în funcția de ”principal” să fie reprezentată și de o surpriză foarte mare, din cadrul clubului. Omul bun la toate la formația din Târgu Jiu, Gabriel Răscol, poate fi alesul.
Răscol este, în mod normal, directorul sportiv al Viitorului Pandurii, dar în ultimele etape din acest sezon de Liga 2, din play-out, după plecarea lui Eugen Trică, a fost ”interimar”. Nu a fost prima dată când a îndeplinit acest rol, dar se pare că sunt șanse ca acum, surprinzător sau nu, să fie numit ”principal”.
Ar fi o decizie cel puțin interesantă a Viitorului Pandurii, care la începutul anului a cerut intrarea în insolvență deși nimic nu prevestea asta. Reprofilarea unui conducător din cadrul clubului pe postul de antrenor principal a fi din nou un episod care atrage atenția.
”Cred că într-o săptămână vom lua o decizie. Vedem ce hotărâre va lua conducerea și atunci pot da un răspuns clar. Să vedem dacă oamenii din conducere vor decide să numească un alt antrenor sau dacă sunt mulțumiți de mine.
Până la reunirea lotului deciziile vor fi clare în ceea ce privește sezonul următor”, a declarat Gabriel Răscol pentru Metropola TV, care a vorbit, în câteva cuvinte, și despre plecarea lui Eugen Trică.
Fie că nu știe adevărul sau nu vrea să îl spună public, Răscol a declarat că nu cunoaște exact care au fost motivele principale pentru care Trică a plecat pentru a doua oară în acest sezon de la formația gorjeană. Cunoaște anumite discuții în contradictoriu între antrenor și patron, dar nu ar fi aflat motivul pentru care s-a produs ruptura.
”Nu e bine să facem multe schimbări de antrenori, dar decizia nu o iau eu. Eugen, când a venit, totul a fost ok, dar după ultimele meciuri, cu Brașov și cu Constanța, au apărut ceva probleme între conducere și el și s-a rupt ceva acolo. Eu încă nu am aflat ce. Sincer, nu cred că Trică va mai reveni la Viitorul Pandurii. Nu cred”, a declarat Răscol.
Eugen Trică a spus lucrurilor pe nume pentru Liga2.ro după plecarea de la Viitorul Pandurii. Recunoștea că, în principal, au fost probleme cu banii, restanțe către jucători, și de la asta a pornit totul.
”Probabil că motivul pentru care am primit notificare, să se renunță la mine, a fost că am cerut banii angajaților, staffului, jucătorilor și așa mai departe. Probabil pentru că am avut acest «tupeu», pentru că altfel nu pot să cataloghez așa ceva.
Eu n-am fost plătit de două luni, două luni se fac acum. Plus niște bonusuri, dar problema e că eu mai aveam un an contract. Am contactat un avocat, acum să vedem ce o să fac, ce va fi. Eu voi cere banii pe tot contractul. Contractul a fost semnat înainte ca echipa să intre în insolvență. Dacă semnam după ce se intra în insolvență, atunci știam ce se întâmplă.
Jucătorii cred că cu restanțe mai mari, pe vreo patru luni de zile. Eu nu pot să lucrez cu jucători care nu sunt plătiți. No comment, fără cuvinte! N-am ce să mai spun!”, spunea, pentru Liga2.ro, Eugen Trică, la finele lunii aprilie.
Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-pregateste-primele-transferuri-jucatori-cu-nume-pot-ajunge-sub-comanda-lui-dragos-militaru-dar-e-posibil-sa-fie-vanduti-cativa-fotbalisti-gabriel-magdas-m-au-sunat-impresari-19231342
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-strategie-trasata-pentru-urmatorul-sezon-de-liga-2-planurile-dezvaluite-de-zoltan-szondy-care-a-explicat-cu-o-exprimare-greoaie-in-romana-si-cum-vede-sistemul-competitional-19231321
https://liga2.prosport.ro/seria-1/zarnestiul-ia-fata-brasovului-micutul-orasel-va-avea-o-baza-sportiva-ultramoderna-19231303
https://liga2.prosport.ro/seria-1/esec-total-in-politica-de-transferuri-de-la-poli-timisoara-ce-spune-nicolae-croitoru-despre-achizitiile-care-nu-au-dat-randament-19231293
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-i-in-mana-nu-i-minciuna-si-nimeni-nu-e-mai-presus-de-lege-morala-pe-care-trebuie-sa-o-retina-steaua-dupa-ce-eduard-novak-si-vasile-dincu-sustineau-total-primirea-dreptului-de-promovare-in-liga-1-19231248