La aproape opt săptămâni de la teribila accidentare suferită în timpul partidei cu ACS Berceni, de pe Areni, recuperarea lui Dorin Semeghin decurge conform planului.
„Am avut de tras serios, pentru că operația în care mi s-au reparat intestinele perforate a fost foarte complicată. În plus, din cauza șocului, m-am ales și cu o pancreatită. Am trecut prin momente grele, am slăbit 10 kilograme, dar ușor-ușor încep să mă pun pe picioare”, a declarat căpitanul Rapidului.
Chiar dacă are o vârstă destul de înaintată pentru fotbal, 37 de ani, „Seme” spune că nici nu se gândește să-și încheie cariera acum. „Vreau să continui să joc pentru că fotbalul este viața mea și asta știu cel mai bine să fac. Sunt foarte ambițios și o să vedeți că o să revin mai puternic ca înainte. Sper ca analizele să iasă bune și medicii să-mi dea voie peste două luni să reiau antrenamentele. Abia aștept să revin printre băieți și să dau din nou cu șutul în minge”, a precizat Dorin.
Realitatea este că absența lui Semeghin s-a cunoscut enorm în jocului Rapidului, care n-a mai câștigat decât un singur meci în campionat de la accidentarea acestuia. „Trebuie să fim corecți și să menționăm că nu doar eu am lipsit de pe teren în acest interval. Echipa nu a putut beneficia etape bune de serviciile unor jucători importanți precum Velescu, Sfrijan, Plecanciuc, Rohețki sau Bâgu și nu este ușor să faci față fără 5-6 titulari. În tur, când n-au existat probleme de acest gen, ați văzut că echipa a mers foarte bine”, a relatat Semeghin.
Vor să câștige la Bacău și să revină pe podium
După ce au căzut de pe podium în urma eșecului din runda precedentă, de pe Areni, cu liderul FC Voluntari, rapidiștii speră să revină pe panta rezultatelor pozitive începând cu meciul de sâmbătă, din deplasare, cu SC Bacău, contând pentru etapa a V-a din play-off.
VEZI un material VIDEO de la conferința de presă
„E clar că traversăm o criză de rezultate. Din această cauză s-a instalat un blocaj mental la nivelul jucătorilor, astfel încât nu reușim să câștigăm nici atunci când jucăm bine. Sper să reușim să ne adunăm, să strângem rândurile, așa încât să învingem la Bacău și să revenim pe locul 3. Nu va fi ușor, pentru că băcăuanii evoluează de regulă mult mai bine pe teren propriu, iar în runda precedentă au odihnit mai mulți titulari pentru a fi proaspeți la meciul cu noi”, a declarat antrenorul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Pentru meciul cu SC Bacău sucevenii nu vor putea conta pe patru fotbaliști importanți, Dorin Semeghin, Claudiu Velescu, Dragoș Sfrijan și Răzvan Bâgu, care sunt în continuare accidentați.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU