Țintesc numai victoria la Buzău! „Nu vreau să pierd sub nicio formă”

15 Mar. 2012, 19:51 Liga 2
Țintesc numai victoria la Buzău!**

Revelația turului în Seria I a Ligii a II-a, FC Snagov, dă startul părții secunde a campionatului prin duelul de vineri, de la ora 16:00, de la Buzău, cu Gloria. Echipa „nou înființată”, așa cum a numit-o antrenorul ce a preluat-o în această iarnă, Laurențiu Tudor, începe o nouă eră după ce în pauza, ce tocmai s-a terminat, s-a despărțit de 14 jucători și a transferat numai puțin de 15.

Cu toate că trec prin momente grele în privința banilor, ilfovenii se deplasează la Buzău numai cu gândul la victorie. „Doctorul” va alinia în formula de start mulți jucători ce au fost aduși în această iarnă, astfel că primul test oficial va fi foarte important pentru a vedea relațiile de joc și cum rezistă fiecare la presiune. Din acest prim „11” va face parte, cel mai probabil, și Adrian Ganea, legitimat la echipă chiar miercuri, odată cu Dan Balauru.

„Nu vreau să pierd sub nicio formă. Va fi un meci greu pentru suntem ca o echipă nou înființată. Prin acest meci o să văd cât de receptivi au fost la antrenamente, în această perioadă de pregătire, să văd cât de mult s-au înghețat relațiile de joc, prieteniile dintre ei. Știu că și Gloria trece printr-o perioadă grea, dar nu mă interează. Îmi văd doar de echipa mea și de jucătorii mei.”, a spus Laurențiu Tudor, care a anunțat că din primul „11” ar putea face parte și noua achiziție, Ganea: „90% va juca Ganea. Nu e pregătit, dar prefer să joc cu cineva experimentat și să conduc jocul. Probabil o să joc cu el 45 de mine și după să mențin cu cei în formă.

Balauru nu va juca din prima pentru că sunt cei doi, Bâtfoi și Rădulescu, în formă. El e un fotbalist care poate juca pe mai multe posturi, însă îl prefer în atac.”

La Buzău se pleacă în ziua meciului cu propriile mașini

Astăzi, jucătorii lui FC Snagov au efectuat, la stadionul din Ghermănești, ultimul antrenament înaitea meciului cu Gloria, însă nu se vor deplasa la Buzău cu o zi înainte din cauza lipsei banilor. Astfel, mâine, de la ora 12:15, fotbaliștii echipei ilfovene vor pleca cu mașinile proprii spre locul disputării jocului, acolo unde, de la ora 16:00, vor disputa primul meci al returului.

„Mâine la 12:15 plecăm cu mașinile proprii la Buzău. Încă nu avem licența pentru autocar. Era ușor să închiriem altul, dar fondurile sunt zero, la fel și conturile noastre.”, a spus Laurențiu Tudor, care speră ca autoritățile locale să revină la sentimente mai bune față de echipa de fotbal.

Dumitru și Buduroi, încă pe tușă

Din lotul ce va fi deplasat la Buzău nu vor face parte Mihai Dumitru și Robert Buduroi, ambii accidentați. Fundașul mai trebuie să stea pe tușă încă o săptămână din cauza rupturii musculare de la abdomen, iar mijlocașul are rubeolă.

Meciul Gloria Buzău – FC Snagov se dispută vineri, de la ora 16:00, și reprezintă partida ce deschide returul pentru formațiile din Seria I a Ligii a II-a. Jocul va fi transmis în direct la TV, pe postul Dolce Sport 2.

Articol și foto de Marius ANGHEL

15 Mar. 2012, 19:51 Liga 2
Pe aceeași temă