Antrenorul echipei CS Comunal Șelimbăr, Eugen Beza, a declarat la finalul meciului cu Concordia Chiajna, câștigat cu 1-0, că jucătorii săi ”s-au descurcat foarte bine”. Beza crede că aceasta e adevărata valoare a echipei sale, nu cea arătată în meciul cu Petrolul, în etapa trecută, când s-a pierdut cu 0-3 pe ”Ilie Oană”.
În etapa a 10-a a Ligii 2, echipa sibiană a produs surpriza, învingând pentru prima dată în acest sezon Concordia, una dintre cele două echipe invincibile până în această rundă, alături de FC Hermannstadt, care ocupa locul 2.
”A fost un meci dificil, pregătit bine din punctul nostru de vedere, pentru că – chiar dacă am întâlnit echipa care era pe loc promovabil – ne-am descurcat foarte bine, am avut inițiativa. Sunt foarte fericit pentru echipă, pentru băieți, deoarece, după meciul de la Petrolul, am fost blamați. Poate că (n.r. – jucătorii noștri) și-au arătat adevărata valoare. Sper să o țină tot așa.
Sunt trei puncte care vor conta pentru noi, pentru a ne salva de la retrogradare. (…) Noi ne-am făcut treaba ca și staff, a fost o muncă colectivă a staffului, am avut două săptămâni să pregătim bine meciul. Băieții au pus în valoare, până la urmă, în practică planul nostru tactic și ne-a ieșit. Știam exact ce joacă (n.r. – Concordia). Trebuie să studiezi, pentru că asta este meseria noastră, dar e important modul în care reușesc băieții să pună în practică ceea ce lucrezi și astăzi a fost totul OK din punctul lor de vedere. Noi, cei din staff, le mulțumim pentru prestația avută.
Premisele erau pentru o victorie oarecum a Chiajnei, dacă o luăm statistic, pentru că cei de la Chiajna aveau două goluri primite în campionat, exceptând cupa, veneau după victorii în deplasare, aveau doar două egaluri acasă, dar pentru noi asta nu a contat, pentru că avem o echipă valoroasă, chiar dacă, din păcate, încă nu reușim să avem o constanță în rezultate, o echipă care, sper, în curând să-și găsească ritmul, să putem avea constanță în rezultate și mai ales în joc”, a spus Beza.
Antrenorul echipei sibiene a vorbit și despre lovitura de la 11 metri ratată de Alexandru Ciocâlteu în finalul primei reprize și consideră că jucătorii săi au o problemă la acest capitol.
”E clar că avem o problemă acolo și va trebui să o rezolvăm, pentru că e al doilea penalty ratat în campionat. Cu Hunedoara am pierdut la penalty-uri. E clar că nu găsim omul potrivit”, a adăugat Beza.
Eugen Beza a mai completat că acest succes este cel mai important de până acum al echipei din Șelimbăr, ținând cont că a venit în fața unei echipe de top din Liga 2, care a jucat mai multe sezoane în primul eșalon, dedicându-l primarului comunei sibiene, Marius Grecu, și directorului general al clubului, Cornel Stănilă.
”Vreau să dedicăm această victorie unor oameni care sunt alături de noi, care ne susțin. Fiind cea mai importantă victorie din istoria clubului, ținând cont că am câștigat cu echipa de pe locul 2, o echipă care a activat mulți ani la Liga 1, din partea echipei o dedic lui Cornel Stănilă, care este zi de zi alături de noi, și domnului primar Marius Grecu, care ne susține foarte mult din toate punctele de vedere”, a spus Beza.
Personal, antrenorul Șelimbărului i-a dedicat victoria cu Concordia mamei sale.
Cu acest succes cu Concordia, CS Comunal Șelimbăr a acumulat 14 puncte și a urcat de pe locul 11 pe 9 în clasamentul Ligii 2.
În etapa a 11-a, echipa lui Eugen Beza are derby județean cu FC Hermannstadt, sâmbătă, de la ora 12:30, la Mediaș.
Foto: Valentin Macrea / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/selimbarenii-pe-cai-mari-cavalerii-rosii-realizeaza-surpriza-si-ii-produc-concordiei-chiajna-primul-esec-in-acest-sezon-19205752
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-concordia-incearca-la-avrig-sa-urce-cel-putin-pentru-o-zi-pe-primul-loc-19205447