Unde a ajuns Stefan Visic după despărțirea de CS Comunal Șelimbăr și explicațiile atacantului sârb după ruptura de sibieni

Marius ANGHEL, Andrei PASCU 19 May. 2023, 17:30 Liga 2
Unde a ajuns Stefan Visic după despărțirea de CS Comunal Șelimbăr și explicațiile atacantului sârb după ruptura de sibieni

Stefan Visic și-a găsit repede echipă după ce a pus punct colaborării cu CS Comunal Șelimbăr, pentru care nu a prins nici măcar un minut în Liga 2 de când a fost adus, din vara anului trecut.

Atacantul sârb, în vârstă de 25 de ani, a semnat cu Minerul Ocna Dej și se întoarce, astfel, în Liga 3.

Stefan Visic s-a întors la Minerul Ocna Dej

Este o revenire pentru vârful din țara vecină, el plecând la CS Comunal Șelimbăr, la începutul sezonului actual de Liga 2, chiar de la clubul care activează în Seria 10 a Ligii 3.

Nu a primit șanse să joace la Șelimbăr, fiindcă în prima parte a sezonului a fost împrumutat la Progresul Spartac, tot în Liga 2. Pentru echipa bucureșteană a evoluat în 13 partide din 16, dintre care în 9 a fost titular și a marcat 3 goluri.

Revenit la Șelimbăr, în iarnă, vârful de atac sârb în vârstă de 25 de ani s-a accidentat chiar înainte de reluarea campionatului și nu a fost disponibil pentru a fi utilizat. ”Visic era într-o formă foarte bună în iarnă, echipa ar fi arătat mult mai bine cu el pe teren. Este un jucător de viteză, se pliază bine pe contraatac și se completa bine cu Gele”, spunea, zilele trecute, președintele Remus Șerban.

Acum, când s-a constatat că accidentarea lui Visic necesită operație și nu va fi disponibil întreg anul, Șelimbărul și jucătorul au decis să se despartă. Atacantul și-a găsit un angajament în Liga 3, chiar la fosta sa echipă, cea care l-a și adus în România, în februarie 2021.

Evoluții foarte bune pentru Stefan Visic la Minerul Ocna Dej, în prima perioadă

În vară, când era luat de la Someșul Dej, așa cum se numea atunci actuala Minerul Ocna Dej, Stefan Visic era prezentat cu mare fast de CS Comunal Șelimbăr. El marcase 30 de goluri în 26 de partide disputate până atunci la echipa din Liga 3.

Clubul Minerul Ocna Dej a anunțat acordul cu Stefan Visic, revenirea sârbului, joi, 18 mai.

COMUNICAT
Venim cu o veste importantă atât pentru susținătorii echipei noastre, cât și pentru toți pasionații de fotbal.

Ștefan Visic revine la Minerul 1947 Ocna Dej

Fiind un atacant cu multă experiență și cu multe goluri inscrise in sezoanele in care a jucat la echipa noastră, o să îi acordăm toată susținerea noastră și suntem încrezători că împreună putem scrie o poveste frumoasă în istoria echipei Minerul 1947 Ocna Dej.

Ne dorim să vă reamintim faptul că, Ștefan Visic a inscris 30 goluri in 26 de partide jucate la echipa noastră in Liga a III-a

Bine ai revenit în familia Minerilor !
Mult succes!
”, a anunțat formația din Seria 10 a Ligii 3.

Stefan Visic, reacție după ce a semnat cu Minerul Ocna Dej

Într-o discuție cu Liga2.ro, atacantul a recunoscut că a fost o alegere sentimentală revenirea la Minerul Ocna Dej, pentru că a fost prima formație din România la care a evoluat și a simțit că va primi sprijinul cuvenit pentru situația prin care trece.

Visic este accidentat în acest moment, iar clubul din Ocna Dej va suporta cheltuielile cu operația pe care urmează să o sufere zilele următoare, recuperarea și așa mai departe.

În mod normal, el va ajuta Minerul Ocna Dej abia peste câteva luni bune, spre finalul anului în curs.

Am plecat la Minerul Ocna Dej (n.r. – echipa se numea până în vara trecută Someșul Dej), unde am jucat prima dată în România și m-am simțit foarte bine, având creștere de la meci la meci. Acum, fiind accidentat, Minerul se ocupă de tot ce ține de revenirea mea, operație, recuperare și condițiile cele mai bune ca într-un timp scurt să revin pe gazon.

Operația  și recuperarea ca să revin înapoi pe teren durează între 5 și 7 luni. Sunt foarte apreciat de președintele Vicențiu Știr și îmi doresc, după revenirea mea, să ajut echipa să promoveze în Liga 2.

Am rămas în relații bune și cu cei de la Șelimbăr și le mulțumesc că mi-au acceptat propunerea să plec înapoi la Minerul Ocna Dej”, a declarat Stefan Visic pentru Liga2.ro.

Experiențele lui Stefan Visic în fotbal

Stefan Visic a fost o revelație la formația din Ocna Dej, pentru care a reușit, în prima experiență, până să facă trecerea la CS Comunal Șelimbăr, să puncteze de 30 de ori în 26 de partide.

Atacantul de 1.84 m a mai trecut pe la echipele Jedinstvo Banatsko (Serbia), SK Novohrad Lucenec, din liga a treia din Slovacia, FK Pohronie, din liga a doua din Slovacia, la aceasta din urmă bifând 190 de minute în cinci jocuri în sezonul 2018/2019, în care s-a reușit promovarea.

A mai trecut și pe la FK Frydek-Mistek (Cehia) și FK Marcelova (Slovacia) înainte să ajungă la Minerul Ocna Dej (atunci Someșul Dej), în februarie 2021.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-transfera-de-la-fk-miercurea-ciuc-patru-dintr-o-data-echipa-lui-claudiu-niculescu-a-anuntat-despartirea-de-inca-un-jucator-si-primele-prelungiri-de-contract-19271544

https://liga2.prosport.ro/seria-1/selimbarul-a-renuntat-la-inca-un-jucator-marcase-doua-goluri-in-18-meciuri-de-liga-2-pentru-calaretii-rosii-in-actualul-sezon-19271459

https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-cornel-stanila-despre-sezonul-recent-incheiat-obiectivul-pentru-urmatorul-despartirea-de-beza-relatia-cu-actualul-antrenor-stadionul-din-selimbar-si-ce-ar-trebui-revizuit-la-legea-spor-19270844

Marius ANGHEL, Andrei PASCU 19 May. 2023, 17:30 Liga 2
Pe aceeași temă