Steaua a cedat în amicalul cu macedonenii de la FK Sileks. Pentru ”militari” a înscris un spaniol și a debutat un argentinian

Marius ANGHEL 19 Jul. 2023, 00:02 Liga 2
Steaua a cedat în amicalul cu macedonenii de la FK Sileks. Pentru ”militari” a înscris un spaniol și a debutat un argentinian

Steaua a cedat la limită, cu scorul de 1-2, în al treilea amical disputat în cantonamentul din Bulgaria, la Bansko. Marți după-amiază, echipa antrenată de Daniel Oprița și-a măsurat forțele cu macedonenii de la FK Sileks.

Pentru bucureșteni a marcat în minutul 12 spaniolul Rober Sierra (foto), aflat la prima reușită în tricoul Stelei, chiar dacă a fost vorba de un amical.

În acest test, pentru steliști a debutat și argentinianul Gianluca Mancuso.

În amicalul pierdut de Steaua cu FK Sileks, pentru ”militari” a debutat Gianluca Mancuso

Adversarul Stelei a terminat sezonul de primă ligă din Macedonia pe locul 4 din 12, ratând șansa de a merge în Conference League.

Daniel Oprița a început acest al treilea amical din Bulgaria în următoarea formulă de joc: I. Pop – Dav. Maftei, Walace, Vîrtej, Dobrescu – Drăghici, Sierra, Dav. Matei, Topuzov – Boiciuc, Buziuc. Pe parcurs au mai intrat: Frânculescu – C. Avram, Ad. Ilie, Bărbulescu, Raicu, Chipirliu, Florea și Mancuso.

Mancuso este un fotbalist argentinian de 25 de ani, aflat la primul joc în tricoul Stelei, cel puțin având în vedere echipele prezentate până acum de club ca utilizate de Oprița în amicale.

Pe numele său complet Gianluca Mancuso (foto jos), acesta este un mijlocaș defensiv care ultima dată a activat la CD Badajoz, o echipă din liga a treia spaniolă. A crescut la Velez Sarsfield (Argentina) și a mai evoluat pentru Real Valladolid II, La Nucia și Cornella, echipe tot din liga a treia din Spania. Este fiul fostului internațional argentinian Alejandro Mancuso.

Mancuso jr. s-a alăturat lotului Stelei în cantonamentul de la Bansko.

Încă un amical în Bulgaria pentru Steaua

Steaua va mai disputa un amical în Bulgaria, vineri, de la ora 18:00, cu Altyn Asyr FK, formație vicecampioană și clasată în acest moment tot pe locul 2 din 9, după 8 etape trecute din prima ligă a Turkmenistanului.

Anterior, în țara vecină, echipa antrenată de Daniel Oprița a cedat în partida cu Beitar Ierusalim (deținătoarea Cupei Israelului și participantă în Conference League), scor 1-2, și a câștigat în fața celor de la PFC Bansko (liga a 3-a din Bulgaria), scor 3-0.

Până la deplasarea în acest cantonament, Steaua a disputat doar un meci amical în țară, în compania nou-promovatei în Liga 2 CS Tunari, cu care a terminat la egalitate, scor 2-2.

Foto: Steaua București 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-infrangre-si-victorie-in-primele-amicale-din-bulgaria-19277308

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-2024-2025-cu-22-de-echipe-la-start-19277249

https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-popa-a-semnat-cu-concordia-chiajna-19277189

Marius ANGHEL 19 Jul. 2023, 00:02 Liga 2
Pe aceeași temă