Speranțe de doi lei

14 May. 2010, 19:30 Liga 2
Speranțe** de doi lei

După prestația jalnică de la Chiajna, unde a fost făcută
,,franjuri”, pierzând cu 2-5, Gloria Buzău are deja un picior în
groapă. Acolo ar putea cădea chiar mâine dacă risipește
puncte.

Așa cum se știe, „mercenarii” lui Anton vor înfrunta pe propriul
teren una dintre favoritele la promovare și anume Victoria
Brănești, echipă care a fost detronată din fotoliul de lider.
Așadar oaspeții aflați sub comanda antrenorului buzoian, Ilie Stan,
țin cu tot dinadinsul să preia din nou șefia seriei, iar pentru
asta trebuie să câștige neapărat în Crâng.

Tot de victorie au nevoie și gazdele dacă vor să mai păstreze șanse
de supraviețuire în acest eșalon. Misiunea lor va fi însă una
foarte grea mai ales că până acum Gloria nu a jucat mai
nimic.

„Bineînțeles că acest meci este unul capital pentru noi
și băieții trebuie să dea tot ce au mai bun să câștige. Și până
acum ne-am dorit să facem ceva, dar nu s-a realizat din păcate.
Este vorba și de o labilitate psihică din cauza locului ocupat în
clasament, dar și oboseala acumulată, motiv pentru care am renunțat
la antrenamentul dinaintea meciului. Eu sunt optimist privind
obținerea celor trei puncte și numai dorința de luptă și
înverșunarea vor da șanse de izbândă. Nu avem jucători care să facă
diferența, dar cred în băieți că vor intra pe teren hotărâți să
învingă”
, a declarat antrenorul Gloriei Buzău,
Nicolae Anton.

Articol scris de Adrian
Soare

14 May. 2010, 19:30 Liga 2
Pe aceeași temă