Sichitiu vrea să readucă Mobilis în Copou

02 Aug. 2010, 15:22 Liga 2
Sichitiu vrea să readucă** Mobilis în Copou

Plecat la București, pentru a fi
prezent astăzi la FR Fotbal, la stabilirea programului din viitorul
sezon al Ligii a II-a, președintele Politehnicii Iași, Grigore
Sichitiu, face încă eforturi uriașe să rezolve gravele probleme ale
clubului. Realizând foarte bine complexitatea dificultăților, el
dorește să-l determine pe șeful acționarului majoritar din Copou să
se alăture și pe mai departe eforturilor demarate de primarul
Gheorghe Nichita.

După zile întregi în care a tot
tras semnale de alarmă privind situația dezastruoasă a divizionarei
secunde, Grigore Sichitiu era convins și ieri că lucrurile nu s-au
mișcat prea mult la echipă. Și-a dat însă seama mai bine ca nimeni
altul că edilul-șef al Iașului, care este și președinte de onoare
al grupării, nu le poate face de unul singur pe toate, pornind deja
ofensiva spre a-l determina pe omul de afaceri bucureștean Radu
Călin, patronul Mobilis, să revină asupra deciziei de a se retrage
din Copou.

„Domnul Nichita este și
singurul din Iași care vrea să rezolve problemele foarte grave ale
fotbalului și se zbate enorm în acest sens. Numai că treburile sunt
foarte delicate la Poli, fiind mai mult decât evident că singur nu
poate reuși. Așa că încerc să dau marea lovitură, prin readucerea
și mai aproape de noi a prietenilor de la Mobilis, convins fiind că
formația poate fi salvată doar printr-un parteneriat strâns între
acești doi acționari foarte importanți”
, ne-a
declarat ieri fostul conducător al Rapidului.

Sichitiu mizează, deci, foarte mult
pe prezența lângă Poli a lui Radu Călin, despre care crede că este
și singurul din afara Iașului care poate rezolva problemele ce nu-i
sunt momentan la îndemână lui Nichita. „Domnul primar
face ce se poate face, iar din partea celor de la Mobilis așteptăm
acea gură de oxigen care să ne ajute să punem lucrurile pe făgașul
normal, sau mai direct spus să rezolve ce nu poate Nichita. Spun
asta în deplină cunoștință de cauză, deoarece dacă pornim bine
sezonul dau scris că îl vom și încheia de o asemenea manieră. Ne
vom organiza pentru revenirea imediată în Liga I fără foarte mari
emoții”
, a completat președintele din Copou, care
speră ca și ceilalți acționari ai grupării să se alăture
eforturilor celor mai importanți finanțatori.

La rândul său, tehnicianul Ionuț
Popa a mers ieri dimineață la biserică, unde spune că s-a rugat
pentru binele fotbalului ieșean, neuitând însă să amintească faptul
că dacă lucrurile nu se vor mișca decisiv până la sfârșitul
săptămânii șansele echipei să-și atingă obiectivul se vor reduce
considerabil.

„Aștept de două
săptămâni soluționarea problemelor Politehnicii, care are nevoie de
un buget clar, pentru că mai am nevoie de vreo trei jucători de la
mijlocul terenului în sus. Altfel, va fi foarte târziu, deoarece
mai toate echipele cu pretenții din serie s-au întărit, ultima
mutare fiind transferul arădeanului Vezan, de la Internațional
Curtea de Argeș la Săgeata Stejaru. Dacă aș fi avut ce să-i promit,
oare nu ar fi venit cu mine, în Copou?”
, se întreba
„Popică” imediat ce a ieșit de la biserică.

El crede că adversarii Iașului în
cursa promovării sunt Ceahlăul Piatra Neamț, Concordia Chiajna și
Săgeata Năvodari. Tehnicianul a promis că va ajunge la ședința de
pregătire programată după-amiază, la ora 18, aceasta fiind și prima
acțiune a unei săptămâni care cuprinde, între altele, și trei
amicale: cu Poli II (mâine) și cu FC Botoșani (joi și sâmbătă).

„Primarul Nichita este și
singurul ieșean ce se zbate să sprijine fotbalul, iar pe domnul
Călin vreau să-l conving să ne dea o mână de ajutor tocmai în
direcția în care nu poate acționa municipalitatea. Doar printr-un
parteneriat între cei doi mai poate fi salvat
clubul”
– Grigore Sichitiu,președinte Poli
Iași

„Dacă treburile
nu se rezolvă până la sfârșitul săptămânii, problema gravă nu este
că nu mai semnez eu contractul, ci că va fi foarte târziu pentru ca
Poli să se mai organizeze pentru a-și atinge obiectivul. Toate
contracandidatele se mișcă, numai noi mai greu… Avem nevoie de un
buget, pentru că ne mai trebuiesc
fotbaliști!”
– Ionuț Popa,antrenor principal
Poli Iași

Sursa: evenimentul.ro

02 Aug. 2010, 15:22 Liga 2
Pe aceeași temă