Dinamo nu pare decisă unde va juca la reluarea Ligii 2, ce stadion va alege să-i fie ”casă”. Deși antrenorul Ovidiu Burcă a afirmat că arena din Giurgiu este alegerea clubului, se pare că lucrurile nu stau chiar așa, asta dacă ne luăm după reacția lui Vlad Iacob, administratorul special de la Dinamo.
Dacă Burcă lăsa de înțeles că Stadionul Arcul de Triumf este o cauză pierdută pentru Dinamo, se pare că lucrurile nu stau așa cu adevărat, ci din contră, clubul așteaptă un răspuns din partea celor care se ocupă de arenă. Au fost trimise actele necesare închirierii, iar acum se așteaptă un răspuns în această direcție.
Și stadionul din Giurgiu e luat în calcul, fiind acum variantă secundă dacă Dinamo nu va primi acceptul de a evolua pe Stadionul Arcul de Triumf. Oricum, dacă va fi depistată altă soluție în perioada următoare, o arenă care să aibă o suprafață de joc bună, atunci va fi trecută la rândul ei pe listă.
”Ne păstrăm opțiune principală Arcul de Triumf, sperăm ca acolo să putem evolua în prima etapă și am făcut demersurile necesare în acest sens. Dacă nu, ca variantă de rezervă avem stadionul din Giurgiu, unde e o suprafață de joc foarte bună, pentru că asta a fost una din problemele care ne-au determinat să alegem să mergem acolo.
Căutăm și alte variante. Dacă vom găsi alt stadion cu condiții bune, îl luăm în calcul”, a spus Vlad Iacob în cadrul emisiunii ProSport Live.
Conform declarațiilor oficialilor lui Dinamo de la finalul anului trecut, una din opțiunile lui Dinamo era și Voluntari, dar doar de rezervă în primă fază, în cazul în care nu se va mai putea închiria Stadionul Arcul de Triumf. Iată că această variantă din urmă este încă în picioare, dar Voluntari nu mai e, se pare, de actualitate, ci Giurgiu.
Dinamo a evoluat în actualul sezon de Liga 2 pe arenele din Clinceni Stadionul Arcul de Triumf, Giurgiu, dar și pe Arena Națională. Pe cel mai mare stadion al României s-a disputat derby-ul cu Steaua.
”Noi la Giurgiu vom juca. Vor trebui să facă drum suporterii. La Arcul de Triumf au fost discuții și atât”, spunea Ovidiu Burcă zilele trecute.
Dinamo a disputat șase meciuri amicale în această perioadă de pregătire de iarnă. A întâlnit CS Păulești (0-0), CSO Plopeni (1-1), CS Blejoi (5-0), ACS Muscelul Câmpulung Elite (3-0) Unirea Slobozia (0-2) și Farul 2 (0-0).
Formația pregătită de antrenorul Ovidiu Burcă mai are stabilit un joc de verificare până la reluarea campionatului Ligii 2, cu FC Brașov (18 februarie).
Antrenorul declara, după partida cu Farul 2, de sâmbătă, că este puțin nemulțumit de faptul că jucătorii săi au evoluat în meciurile amintite doar pe suprafețe de joc artificiale, lucru care poate conta și se poate vedea în evoluție la ora primei dispute oficiale din Liga 2, din 2023.
”Eu zic că începem să arătăm așa cum ne dorim noi, sunt supărat ca nu am intrat deloc pe iarbă naturală, doar pe sintetic am jucat și antrenat, avem minore problemele musculare, sper să le rezolvăm. O perioadă cu bune și rele, cred că am acumulat, suntem mai buni ca echipă și ca grup.
Întotdeauna îmi doresc să facem cantonament unde avem condiții, teren cu iarbă, climă bună, ne-am adaptat, sperăm că pe viitor să avem posibilitatea să facem asta”, a spus Burcă la finalul partidei cu Farul 2, conform Radio Dinamo 1948.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-amical-cu-farul-2-19260186
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-a-invins-dinamo-intrun-amical-19260149
https://liga2.prosport.ro/seria-1/reactia-lui-vlad-iacob-dupa-ce-peluza-catalin-hildan-i-a-propus-un-post-de-conducator-la-dinamo-lui-ionut-lupescu-ar-fi-trebuit-sa-fiu-si-eu-de-acord-19260089
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-joaca-cu-dinamo-pe-noul-stadion-din-sibiu-este-un-aspect-foarte-important-pentru-noi-19260016
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-va-disputa-meciurile-de-acasa-la-giurgiu-19260003