Se anunţă război civil în Bănie! Fanii Universităţii Craiova şi cei ai ”FC U” Craiova s-ar putea întâlni duminică, în centrul oraşului

Cosmin STAICU 19 May. 2021, 16:56 Liga 2
Se anunţă război civil în Bănie! Fanii Universităţii Craiova şi cei ai ”FC U” Craiova s-ar putea întâlni duminică, în centrul oraşului

Înaintea meciurilor directe din campionatul viitor al Ligii 1, fanii celor două echipe din Craiova ar putea avea prilejul unei confruntări pe străzile oraşului duminică, 23 mai.

Totul depinde de deznodământul finalei Cupei României, dintre Universitatea Craiova şi Astra. Dacă echipa lui Marinos Ouzounidis se impune şi îşi va adjudeca trofeul, sunt şanse mari ca a doua zi să se organizeze o sărbătoare în Piaţa Mihai Viteazul, aşa cum s-a întâmplat acum trei ani. Atunci, după finala câştigată cu FC Hermannstadt, circa 10.000 de suporteri au venit a doua zi să celebreze primul trofeu adus în Bănie după 25 de ani. Echipa antrenată la acea vreme de Devis Mangia a făcut turul oraşului într-un autocar descoperit, fiind aşteptată în centru de suporteri de toate vârstele, veniţi să jubileze după victoria obţinută de alb-albaştri pe Arena Naţională, unde au fost încurajaţi, de asemenea, de 25.000 de fani.

De partea cealaltă, suporterii nou-promovatei în Liga 1 ”FC U” Craiova au anunţat că-şi dau şi ei întâlnire în centrul oraşului, duminică, în jurul prânzului, pentru a sărbători accederea în primul eşalon, cu câteva ore înaintea meciului echipei din ultima etapă a play-off-ului Ligii 2, cu Dunărea Călăraşi (ora 18:30).

Un nou conflict între suporterii celor două echipe din Craiova, după doi ani?

Astfel, deşi contextul ar fi unul al bucuriei şi al sărbătorii, de fiecare parte, sunt şanse destul de mari să asistăm la un scandal de proporţii în centrul Băniei, ştiută fiind rivalitatea dintre cele două tabere.

Rămâne de văzut însă dacă Universitatea Craiova va cuceri trofeul, după meciul cu Astra, programat sâmbătă, pe arena „Ilie Oană” din Ploieşti, şi astfel se va crea conjunctura unei dispute directe între suporterii celor două rivale.

Un conflict între ultraşii din Peluza Nord şi cei din Peluza Sud a avut loc acum doi ani, tot în luna mai şi tot în centrul oraşului, în zona în care tocmai deschisese un local Gică Craioveanu.

Peluza Nord, suporterii care susțin U Craiova din Liga 1.
Peluza Sud 1997, galeria care susține nou-promovata în Liga 1 ”FC U” Craiova.

 

 

 

Cosmin STAICU 19 May. 2021, 16:56 Liga 2
Pe aceeași temă