În semn de apreciere pentru ce fac pentru Farul, fanii
„marinarilor” le propun lui Cristi Șchiopu și Ion Barbu să devină
membri ai Asociației Independente a Suporterilor FC Farul Constanța
2010, a declarat Sorin Mihăilescu, liderul fanilor.
În acest sens, cei doi veterani fariști sunt invitați să participe
în această seară, la ora 20,30, la stadion, la o nouă întâlnire a
suporterilor.
„Cristi și Nelu au dat dovadă de atașament pentru
Farul, de aceea îi vrem în mijlocul nostru. Și ei, și noi,
suporterii, avem un scop comun, salvarea clubului. În scurt timp,
vom înființa Asociația. Deja rezervarea de nume de la Ministerul
Justiției a venit, iar mâine seară (n.n. – diseară) membrii
fondatori vor semna statutul, astfel încât, de luni, 9 august, să
demarăm și celelalte formalități”, ne-a mai spus
Mihăilescu.
Altfel, ieri dimineață s-a desfășurat un nou antrenament al lotului
încropit de Șchiopu și Barbu. Astăzi, s-ar putea să se prezinte sub
comanda celor doi și Marian Posteucă, iar mâine, de la ora 9, este
posibilă disputarea unui joc între cei care se pregătesc
actualmente la Farul, majoritatea juniori.
Sursa: cugetliber.ro