Fără succes de două meciuri, Săgeata Năvodari nu își poate permite niciun pas greșit dacă vrea să continue lupta pentru primul loc, cu Sportul și Otopeni. Remiza albă de la Târgoviște a fost, deja, trecută la „și altele”, toată atenția năvodărenilor fiind îndreptată acum către meciul de mâine, cu Unirea Slobozia.
Antrenorul Aurel Șunda s-a arătat optimist în privința deznodământului, mai ales că nou-promovata din Ialomița nu a arătat mare lucru în acest început de campionat. Totuși, problemele de lot, dar mai ales cele cauzate de televiziunea care deține drepturile TV pentru Liga II, îl sâcâie pe vulcanicul tehnician.
„Va fi un meci cu o echipă bună, care a remizat la Brăila, dar valoric suntem peste ei din toate punctele de vedere și va trebui să câștigăm, pentru a ne menține pe locurile fruntașe. Ne deranjează schimbările zilelor în care jucăm, pentru că nu sunt anunțate din timp și nu ne putem face un program clar. Ca la Târgoviște, nu vom putea miza pe fundașul Florin Popa, care este suspect de hepatită și s-ar putea să lipsească o perioadă lungă de timp”, a spus tehnicianul Săgeții la conferința de presă premergătoare partidei.
La rândul său, experimentatul fundaș, Sergiu Bar, susține că echipa este obligată să câștige atât pentru valoare, cât și din cauza rezultatele nesatisfăcătoare din ultimul timp. „Va fi o partidă grea, dar valoarea lotului ne obligă să câștigăm pentru a ne mulțumi suporterii. În ultimii ani, am evoluat în Liga I și îmi doresc foarte mult să promovez cu Săgeata și să revin în primul eșalon. Deja, echipele din fruntea clasamentului și-au depus candidatura la promovare, dar pot apărea și alte surprize”, susține fundașul.
Căpitanul Florin Popa a fost internat în spital pentru investigații amănunțite, după ce a acuzat probleme fizice ce au trezit suspiciuni. Astfel, fotbalistul este suspect de hepatită și a fost supus unor noi teste medicale, care trebuie să facă lumină în cazul său. Dacă diagnosticul se confirmă, Popa va rata tot sezonul. De asemenea, mijlocașul Tigoianu este incert după ce s-a căsătorit săptămâna trecută și a fost învoit câteva zile. El a revenit la echipă, dar antrenorii nu sunt hotărâți să-l folosească din primul minut cu Slobozia.
Meciul Săgeata Năvodari – Unirea Slobozia se va disputa sâmbătă, de la ora 13.00, va fi transmis în direct de Dolcesport 2, iar intrarea spectatorilor va fi gratuită.
Sursa: Observator de Constanța
Foto: Alexandru RAITA