„Comisarul” nu mai continuă la Dunărea. Vezi cei patru jucători din capul listei de achiziții a călărășenilor

Ion Moldovan nu va mai continua la Dunărea Călărași. „Comisarul” fusese instalat în iarnă în funcția de director tehnic, odată cu antrenorul principal Adrian Mihalcea, însă numai celui din urmă i s-a propus prelungirea contractului. 

Contractul lui Ion Moldovan la Dunărea Călărași a expirat pe 30 iunie, iar fostul dinamovist va reveni la funcția pe care o ocupa și înainte de a veni la echipa din Liga 2, anunță sportcalarasean.ro. Acesta a preferat să activeze în continuare la Federația Română de Fotbal.

Chiar dacă nu are licență PRO, Adrian Mihalcea nu va avea probleme să stea pe banca Dunării, deoarece clubul nu este obligat de FRF să-și dea afară antrenorul pe care îl avea sub contract înainte ca federalii să decidă ca și echipele în Liga 2 să dețină pe bancă tehnician cu această licență.

Buș, dorit înapoi de călărășeni

În altă ordine de idei, conducătorii echipei din Călărași poartă în această perioadă o serie de discuții cu jucători pe care și-i doresc la Dunărea. Potrivit sportcalarasean.ro, primul pe listă este Laurențiu Buș. Mijlocașul este dorit înapoi la echipă după ce în iarnă era cedat la ASA Târgu Mureș, însă în cele șase luni petrecute în Liga 1 nu a încasat niciun ban, iar în acest moment este liber de contract.

Tot în compartimentul median, călărășenii încearcă să-i aducă pe Marius Macare, de la Unirea Slobozia, și Alexandru Neagu, de la FC Academica Clinceni. În apărare este dorit Florin Popa, ultima dată la Farul Constanța.

Pe aceeași temă