S-a rupt seria meciurilor fără înfrângere la ”U” Cluj. Problema cu COVID-ul a fost decisivă, crede Cătălin Munteanu: ”E greu, jucătorii au stat 14 zile izolați”. Program infernal pentru ardeleni

Răzvan STÎNGĂ 15 Nov. 2020, 15:58 Liga 2

Universitatea Cluj a înregistrat, în etapa a 12-a din Liga 2, primul eșec după opt meciuri cu rezultate pozitive. Ardelenii s-au recunoscut învinși în partida din deplasare, cu CSM Reșița, scor 1-2. Antrenorul secund, Cătălin Munteanu, cel care i-a ținut locul ”principalului” Costel Enache rămas la Cluj, a pus prestația nu foarte bună pe seama situației grave cu care echipa s-a confruntat, din cauza zecilor de cazuri de COVID-19.

Cătălin Munteanu: ”Cred că noi nu ne-am ridicat la înălţimea aşteptărilor pe care le aveam” 

Cătălin Munteanu a afirmat că perioada de 14 zile în care jucătorii au stat în carantină a fost una care a tras o parte din perioada de vară în jos. Din punctul său de vedere, ritmul are de suferit în astfel de momente, dar speră ca situația să revină la normal în scurt timp, iar lotul să fie capacitat fizic la maxim.

E greu, vă daţi seama, mulţi dintre jucătorii noştri au fost nevoiţi să stea două săptămâni în carantină. Două săptămâni în care îţi pierzi ritmul de joc, pierzi ce ai acumulat până în momentul acela. Eu cred că a fost un meci în care ei au marcat la prima ocazie pe care au avut-o. Cred că noi nu ne-am ridicat la înălţimea aşteptărilor pe care le aveam, şi am reacţionat prea târziu”, a declarat Cătălin Munteanu, citat de Radio Reșița.

Cătălin Munteanu: ”Am vorbit cu băieții, le-am spus să țină capul sus”

Stafful tehnic va încerca să îi pună repede pe picioare pe jucătorii Universității Cluj, pentru că urmează un program greu, cu multe meciuri, în care sunt programate și partidele restante.

Cred că am reacționat prea târziu. Cert e că acum ne așteaptă un program infernal. Avem jocuri din trei în trei zile, pentru că a trebuit să amânăm două meciuri din cauza infectării cu COVID-19. Ne jucăm șansa pe teren. Am vorbit cu băieții, le-am spus să țină capul sus și trebuie să reacționăm cât mai rapid, deoarece următorul joc pe care îl avem este aproape și trebuie să muncim mai mult la antrenamente și să arătăm alfel pe teren”, a mai declarat Cătălin Munteanu, citat de FC U Cluj.

Srdjan Luchin: ”Cred că dacă dacă am fi continuat să jucăm, altfel stăteam de vorbă astăzi” 

Srdjan Luchin, unul dintre liderii ardelenilor, a declarat și el după eșecul cu CSM Reșița că situația din ultimele săptămâni a dus la rezultatul înregistrat în partida din etapa a 12-a. ”U” Cluj se afla într-un moment foarte bun, dat fiind faptul că era neînvinsă de opt meciuri până la deplasarea de la Reșița.

În mandatul lui Costel Enache echipa nu pierduse până acum, ultimul eșec datând din perioada lui Adrian Falub, 1-2 în etapa a 3-a, în deplasare cu SCM Gloria Buzău.

Un  joc dificil pentru noi, din păcate, am pierdut, de ce ne-a fost frică n-am scăpat. A fost o perioadă grea pentru mulţi dintre colegii mei, cei care au fost infectaţi, dar şi pentru mine, cu toate că eu am fost negativ şi m-am antrenat. Cu două-trei zile înainte de acest joc i-am simţit pe colegi fără ritm. Se vede lipsa asta de activitate, sincer m-am temut înainte de meci, şi, ca dovadă, astăzi am pierdut. Cred că dacă dacă am fi continuat să jucăm, altfel stăteam de vorbă astăzi”, a punctat Srdjan Luchin la finalul partidei de la Reșița.

Pentru ”U” Cluj urmează restanța cu Rapid

”U” Cluj se află momentan pe locul 7, cu 17 puncte în 10 meciuri. Următorul duel e programat joi, 19 noiembrie, cu Rapid în deplasare.

”U” Cluj a trecut prin momente delicate din cauza coronavirusului și semnala la un moment 31 de cazuri pozitive în cadrul echipei. După partida cu Rapid, apoi trupa din Ardeal a obținut amânarea întâlnirii cu Farul Constanța, din etapa a 11-a a Ligii 2, stabilită inițial să aibă loc pentru ziua de marți, 10 noiembrie, de la ora 19:30, pe Cluj Arena.

Foto: Miruna Mihancea

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-12-trei-meciuri-au-loc-de-la-ora-1100-la-targu-jiu-slatina-si-recea-doua-partide-au-fost-amanate-din-cauza-problemelor-cu-covid-19-19157338

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-u-cluj-incepe-la-ora-1430-banatenii-au-jucat-in-urma-cu-doua-zile-ardelenii-au-facut-o-ultima-data-acum-19-zile-19157407

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alin-minteuan-a-surprins-dupa-victoria-resitei-cu-u-cluj-antrenorul-are-o-urma-de-regret-gandul-ma-duce-la-primul-meci-cu-mioveni-unde-am-fost-dezavantajati-de-acel-pena-19157509

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 15 Nov. 2020, 15:58 Liga 2
Pe aceeași temă