Roland Nagy și-a luat rămas bun de la jucători. „Un moment trist, știu ce am avut în vestiar”. Antrenorul crede că demiterea sa a fost ceva premeditat

Marius ANGHEL 11 Oct. 2016, 15:02 Liga 2
Roland Nagy și-a luat rămas bun de la jucători.

„Mandatul” de antrenor al lui Roland Nagy la UTA s-a încheiat oficial luni și nu odată cu comunicatul oficial al conducerii clubului, ci, în iarbă, lângă jucători. Pentru băieții lui a mai venit odată la stadion, deși dezamăgirea trăită a fost mare și dorea să stea departe puțin de fenomen. Dar, nu putea lipsi de la un ultim antrenament, chiar dacă „secunzii” Todea și Țapoș au fost cei care au lucrat efectiv cu jucătorii.

Când ședința de pregătire a luat sfârșit, Nagy a intrat sfios pe gazonul de pe „Motorul” și a vorbit pentru ultima oară din mijlocul lui cu Gligor et. comp. „A fost un moment emoționant, le-am transmis toate cele bune, reamintindu-le că a fost o onoare să lucrez cu ei. Am petrecut luni, ani frumoși împreună, am trecut prin multe greutăți unul lângă altul, niciunul dintre noi nu am înțeles de ce am fost despărțiți acum. Cred că așa s-a vrut, a fost ceva premedidat cu politica de transferuri din vară. Pe undeva, simțeam că se va ajunge aici. E și vina mea că  nu am fost mai autoritar vis-à-vis de obiectiv și de campania de achiziții, dar așa sunt eu ca și construcție. Nu m-a interesat de contractul meu, valoare, clauze și tot restul, m-am gândit doar la UTA, la băieții care au rămas în vestiar și, credeți-mă, știu foarte bine ce am avut în vestiar. Dar, a venit și acest moment trist pentru mine. Țin să le transmit încă odată mult noroc în carieră tuturor, iar UTA-ei să ajungă acolo unde, din păcate, nu am putut eu și mi-aș fi dorit mai mult decât orice pe lumea asta”, a declarat Roland Nagy, îmbrățișat și aplaudat la ieșirea din vestiarul „alb-roșilor”. „Ieri, alaltăieri, duduia boxa și fremătau vestiarele și azi…”, a fost ultima remarcă a fostului tehnician al UTA-ei.

De marți, Laurențiu Roșu intră în pâine la UTA. Culmea, alături de preparatorul fizic, Francisco Ignacio Martinez Cabrera, va da peste jucători cât de cât mulțumiți. Tocmai ieri, într-o zi oarecare de luni, la despărțirea oficială de Nagy, jucătorii au primit salarii. Câte unul sau două, sau jumătăți, în așa fel încât să se ajungă la o singură lună restantă. Culmea e că odată cu anunțul demiterii, Roland Nagy nu și-a primit și salariile restante, în număr de trei, aproape patru. Altele erau prioritățile. Oare urmează și două-trei întăriri? De altfel, Claudiu Drăgan, directorul sportiv al UTA-ei a și confirmat acest lucru  la Sport Total FM: „Vom realiza niște transferuri în perioada următoare, dar nu la cererea noului antrenor. Urmează să vorbim și cu el despre acest aspect”.

Text și foto: Sport Arad

Marius ANGHEL 11 Oct. 2016, 15:02 Liga 2
Pe aceeași temă