Reunire pe repede înainte fără antrenor și cu multe absențe la FC Brașov

Adi MARICA 21 Jun. 2022, 23:37 Liga 2
Reunire pe repede înainte fără antrenor și cu multe absențe la FC Brașov

La FC Brașov se sună miercuri adunarea în vederea începeri pregătirii noului sezon de Liga 2. Marin Mitran, fost director sportiv la FC Buzău în sezonul trecut, va fi prezentat oficial în funcția de președinte, în locul lui Ioan Mărginean, însă acesta nu va putea prezenta și antrenorul.

Cum numirea antrenorului se amână, iar șefii clubului nu s-au decis pe cine să aleagă între Dan Alexa si Valentin Suciu, antrenamentul de miercuri va fi condus de stafful cu care echipa a încheiat sezonul, plus directorul tehnic Adrian Szabo.

Jucătorii de la FC Brașov, anunțați marți seară că se vor reuni miercuri

Mulți jucători cu care FC Brașov a încheiat primul sezon în Liga 2 nu vor fi prezenti la startul pregătirilor. Jucătorii au fost anunțați doar marti seara că miercuri este programat primul antrenament!

Jucătorii străini nu au cum să ajungă la reunire. Atacantul bulgar Milcho Angelov, cel care și-a prelungit contractul, a fost învoit. Fundașul Ivan Fustar are programată sâmbătă nunta în Croația, iar Luka Maric și Zakaria El Azzouzi își vor putea căuta alte echipe.

O situație specială este cu cei doi jucători împrumutați de la U Craiova, Laurențiu Popescu și Vasile Constantin. Cei doi termină contractele la finalul acestei luni și se poartă negocieri cu șefii clubului din Bănie pentru ca aceștia să rămână la Brașov și în sezonul viitor.

De altfel, majoritatea jucătorilor echipei se află la final de contract, iar mulți dintre ei nu vor continua la Brașov.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-a-fost-la-brasov-sa-si-prezinte-planurile-chirurgul-are-un-contracandidat-pentru-postul-de-antrenor-la-fc-brasov-19235368

https://liga2.prosport.ro/seria-1/statistica-nu-mai-putin-de-42-de-antrenori-au-activat-la-cele-20-de-echipe-din-liga-2-in-sezonul-2021-2022-17-fiind-debutanti-zece-dintre-cluburi-n-au-schimbat-principalul-viito-19235305

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fum-alb-la-fc-brasov-la-loc-comanda-cu-marin-mitran-presedinte-19235118

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-o-ia-aproape-de-la-zero-dupa-salvarea-de-la-retrogradare-jucatorii-care-mai-au-contracte-cu-clubul-si-pentru-noul-sezon-19232979

Adi MARICA 21 Jun. 2022, 23:37 Liga 2
Pe aceeași temă