Cu două săptămâni înaintea reunirii lotului și mai puțin de două luni până la startul sezonului de Liga 2, Rapid trece printr-o situație în care s-a mai aflat de două ori în istoria recentă: nu are antrenor principal, nu are un președinte și a mai pierdut doi fotbaliști, Mădălin Martin (23 de ani) și Alexandru Dan (21 de ani), ale căror contracte au fost reziliate.
Paradoxal, Martin și Dan părăsesc echipa la câteva săptămâni după ce Valerii Moraru a anunțat că dorește să formeze la Rapid o echipă tânără, formată din jucători români, care să nu aibă probleme în a obține promovarea încă din primul sezon în eșalonul secund al fotbalului românesc. Mai mult, fără cei doi lotul Rapidului pentru sezonul următor numără doar cinci nume: Nicolae Vasile, Ricardo Alves, Rui Miguel, Andrei Cerlincă și Virgil Drăghia, informează Rapid TV.
Cu un singur transfer reușit, portarul Francisco Jose Andres Romer, deși în ultima vreme patronul Valerii Moraru a demarat negocieri cu mai mulți jucători, majoritatea străini, echipa din Grant nu are încă un antrenor principal, după despărțirea de Cristiano Bergodi. Inițial s-a vorbit despre variantele Adi Iencsi și Mihai Ianovschi, iar de curând patronul giuleștean a anunțat că discută cu Vasile Miriuță, dar fostul tehnician de la Ceahlăul și CFR a anunțat că tratativele au picat. De asemenea, Moraru nu a numit încă un președinte la echipă, chiar dacă suporterii au făcut presiuni în acest sens.
În acest context, pe 14 iulie, data la care urmează să se reunească lotul, clubul condus de Valerii Moraru s-ar putea afla în situația neplăcută din vara anului 2014, când Ionel Ganea a fost numit antrenor după începerea pregătirilor, iar lotul, format tardiv, din jucători liberi de contract, s-a dovedit incapabil să strângă mai mult de 11 puncte în prima parte a campionatului, eșec care a contribuit din plin la a șasea retrogradare din istoria de 92 de ani a clubului.
Articol scris de Cristian VOICU