Reacțiile n-au întârziat să apară după numirea managerului general la FC Brașov. ”Magiun” Barbu: ”Tăticu, ai grijă! Politicienii se sucesc repede!” Sandu Andrași: ”Vai, mama noastră!”

Adi MARICA 15 Jan. 2023, 16:30 Liga 2
Reacțiile n-au întârziat să apară după numirea managerului general la FC Brașov. ”Magiun” Barbu: ”Tăticu, ai grijă! Politicienii se sucesc repede!” Sandu Andrași: ”Vai, mama noastră!”

Numirea lui Bogdan Petric în funcția de manager general la FC Brașov a stârnit o mulțime de reactii în fotbalul brașovean.

Fostul mare fotbalist al Brașovului Marin ”Magiun” Barbu a ținut să-l atenționeze pe noul oficial al clubului din Liga 2.

”Tăticu, ai grijă, Brașovul e un oraș greu, cu public care cunoaște fotbal și cu politicieni care se sucesc repede”, este reacția lui Marin Barbu.

Și Sandu Andrași a comentat ironic numirea lui Petric în funcția de manager general la clubul brașovean: ”Uni vin, alții pleacă… Noi, bucuroși le-om duce toate!!! Vai, mama noastră!!!”

Bogdan Petric, atenționat după ce a fost numit manager general la FC Brașov

FC Brașov a anunțat oficial, vineri, 13 ianuarie 2023, numirea lui Bogdan Petric în funcția de manager general, decizie impusă de primarul Allen Coliban.

”Îmi doresc un FC Brașov implicat în comunitatea locală, un club care să construiască, să își cinstească istoria și gloriile care au îmbrăcat acest tricou, să fie organizat, transparent și normal, un club care să scrie noi file de istorie în fotbalul românesc.
Voi rămâne la FC Brașov atât timp cât voi simți că pot aduce valoare, că prezența, experiența și profesionalismul meu vor aduce un plus și normal, atât timp cât voi fi dorit de persoanele care mi-au acordat încrederea. Așadar, indiferent că voi sta şase luni, un an sau doi ani, tot ce pot promite e că voi fi dedicat 100 la sută obiectivelor ce trebuiesc îndeplinite”, a fost prima reacție a lui Bogdan Petric după numirea ca manager general la FC Brașov.

Acesta a fost arbitru la nivel județean și a ocupat mai multe funcții de conducere la echipa din Liga 3 Metalurgistul Cugir, unde nu a avut nicio realizare notabilă.

Foto: FC Brașov

https://liga2.prosport.ro/seria-1/stefan-blanaru-primul-transfer-din-2023-al-echipei-fc-brasov-alexa-are-mari-asteptari-de-la-marcatorul-innascut-fara-gol-de-aproape-doi-ani-atacantul-spune-ca-retrogradarea-in-lig-19257875

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-si-a-rezolvat-problemele-si-a-mai-numit-un-conducator-pe-bogdan-petric-ca-manager-general-am-venit-sa-aducem-clubul-la-un-nivel-de-organizare-exemplar-19257852

https://liga2.prosport.ro/seria-1/reunire-la-tineretului-antrenament-la-sala-pentru-fc-brasov-jucatorii-absenti-si-cerintele-lui-dan-alexa-pentru-conducere-19257672

Adi MARICA 15 Jan. 2023, 16:30 Liga 2
Pe aceeași temă