Cu patru etape înainte de finalul sezonului competițional atmosfera din sânul lotului Rapidului nu este dintre cele mai bune. Restanțele financiare față de jucători au continuat să se adune, în condițiile în care Consiliul Local Suceava nu aprobase până ieri la amiază finanțarea clubului pe anul în curs, iar toată această incertitudine nu avea cum să nu-și pună amprenta pe evoluția echipei din campionat.
„Sperăm ca municipalitatea să rămână alături de echipa de fotbal, astfel încât lucrurile să intre pe făgașul normal. Nu vreau să creadă lumea că ne gândim numai la partea financiară, dar trebuie să se conștientizeze că avem și noi familii și obligații. S-a văzut foarte clar că, în tur, atât timp cât au fost bani și echilibru la echipă, au existat și rezultate. Din punctul meu de vedere, începutul sfârșitului pentru noi a fost după meciul de pe Areni cu FC Voluntari, din sezonul regulat. Am jucat bine, dar am pierdut nemeritat, pe mâna arbitrilor, iar atmosfera din cadrul lotului s-a deteriorat rapid pe fondul lipsurilor deja existente”, a declarat fundașul central Claudiu Velescu.
„Alb-vișiniii” sunt mai mulți la infirmerie decât la antrenament
Antrenorul secund Mihai Guriță a identificat însă și o altă cauză a declinului Rapidului. „În tur nu ne-am confruntat cu probleme de lot și am avut posibilitatea să aliniem meci de meci aproximativ aceeași formulă de echipă. În schimb, în sezonul de primăvară, am avut mari bătăi de cap cu accidentările, în contextul unui lot redus numeric. Meci de meci am avut în medie 5-6 jucători indisponibili, dintre cei mai importanți. Spre exemplu, pentru confruntarea de sâmbătă, de la Voluntari, în fieful liderului campionatului, nu vom putea conta pe aportul lui Semeghin, Velescu, Rohețki, Bîgu, Plecanciuc, Sfrijan sau Sava. De asemenea, nu trebuie să uităm că în pauza de iarnă am pierdut alți doi fotbaliști importanți, este vorba de golgheterul Matei și de internaționalul de tineret Cerlincă”, a precizat Guriță.
În ciuda tuturor acestor probleme, mijlocașul Cătălin Golofca spune că gruparea suceveană merge sâmbătă, la Voluntari, cu intenția de a face un meci mare. „Am rămas foarte puțini jucători valizi pe acest final de sezon, maxim 14 jucători vom face deplasarea pentru confruntarea cu liderul. Chiar și așa, suntem hotărâți să ne jucăm șansa, să evoluăm fără trac, în condițiile în care nu avem nimic de pierdut. Un rezultat pozitiv la Voluntari ar avea darul să mai alunge din frustrările acumulate în 2015″, a mărturisit Cătălin Golofca.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU