Adrian Iencsi e pregătit să debuteze cu Rapid în noul sezon de Liga 2. Numit în funcția de antrenor după finalul campionatului precedent și plecarea lui Dan Alexa, Iencsi a recunoscut că echipa nu e chiar la un nivel optim, dar că va încerca să rezolve cât mai multe probleme până la ora meciului din prima etapă. Rapid va juca în runda de deschidere cu Viitorul Pandurii, în deplasare, un adversar care a făcut la fel de multe schimbări.
Rapid pare că pornește cu prima șansă la prima vedere, dar Adrian Iencsi e de părere că nu mai trebuie făcută greșeala din sezonul trecut, când au fost pierdute puncte importante cu echipele considerate mai slabe. Vrea să schimbe strategia și o să ia fiecare meci în parte, să scoată cât mai mult din fiecare.
”Dacă ne uităm pe sezonul trecut, unde am pierdut? Cu echipele mai mici, nu? Nu poate fi vorba de un program greu sau ușor. Poți să ai probleme cu orice echipă din Liga 2. Nu contează cu cine joci. Eu nu mă gândesc la numele adversarului, mă gândesc doar la cum putem să arătăm noi. Pentru mine, toate meciurile sunt importante și acum, cel mai important e primul, cel de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Am ceva informații despre ei, știu că s-a schimbat și antrenorul. E un antrenor bun. Oricum, Viitorul Pandurii are jucători buni și sper că câștigăm”, a declarat Adrian Iencsi pentru FC Rapid 1923.
În ceea ce privește obiectivul Rapidului, Adrian Iencsi a recunoscut că acesta este promovarea în Liga 1, dar pe termen scurt el se gândește doar la formarea unei echipe bune și la relațiile de joc, pentru că în perioada de pregătire nu a avut foarte mult timp la dispoziție. Ar fi avut nevoie, a accentuat Iencsi, și de mai multe meciuri de pregătire.
Rapid a jucat doar un test, cu Academica Clinceni (scor 0-0), mai avea programat unul, cu CSM Slatina, dar a fost anulat pe motiv că oltenii au refuzat să mai joace.
”Obiectivul meu personal este acela de a forma o echipă competitivă, de a forma o echipă care are identitate de joc. Să transmită ceva. E clar că mi-aș dori să promovez, orice antrenor își dorește să ajungă sus, să performeze, cu atât mai mult eu pentru că sunt la Rapid. Știu ce înseamnă o promovare, asta nu înseamnă că cedez foarte ușor. Trebuie însă să fim conștienți că echipa nu se află într-un moment foarte bun.
Echipa e într-o totală schimbare, eu nu am avut timp să îmi fac niște idei, nu am avut suficiente meciuri de pregătire. Sunt foarte multe lucruri de pus la punct. Încerc să iau lucrurile din mers, încerc să fac un grup, pentru că el contează enorm. La asta muncesc, ca jucătorii să se cunoască foarte bine. Am avut doar amicalul cu Clinceni când am rulat tot lotul, acum vreo două săptămâni. Începem campionatul fără jocuri de pregătire. Amicalul cu Slatina a picat pentru că celor de acolo le-a fost teamă că vom juca în primele etape cu ei. Eu sunt foarte dezamăgit de faptul că s-a anulat”, a completat Adrian Iencsi.
Adrian Iencsi a avut în plan, după cum chiar el a declarat, transferurile a trei fotbaliști încă din primul moment în care a semnat cu Rapid. A vrut să îi aducă la echipă pe frații Herea și pe Alexandru Ioniță I. În ceea ce-i privește pe Ovidiu și Claudiu Herea, clubul a trimis o notificare către Metaloglobus, pentru transferuri, dar a fost pus în așteptare până cel mai devreme în iarnă. Cert este că toți cei trei fotbaliști și-au prelungit înțelegerile cu echipele pentru care au evoluat și sezonul trecut.
”Imediat după înțelegerea mea cu Rapid, aceasta a fost prima dorință, ca trei jucători să vină. Este vorba de frații Herea și de Alex Ioniță. Din păcate, ei și-au prelungit contractele. Eu i-am dorit pe toți, am purtat discuții cu jucătorii, dar din păcate nu pot să vină pentru că s-au înțeles cu cluburile lor. Alex Ioniță e acum în prima ligă, e altceva. Frații Herea sunt foarte apreciați la Metaloglobus”, a încheiat Adrian Iencsi.
În primele 10 etape din noul sezon, Rapid va juca cinci meciuri acasă și patru pe teren propriu. În etapa a noua, giuleștenilor le vine rândul să stea, conform tragerii la sorți. În ”Regie”, trupa lui Iencsi va juca împotriva celor de la Pandurii Târgu Jiu, Turris Oltul, Concordia Chiajna, CS Mioveni și ”U” Cluj. Pe teren advers, le va înfrunta pe Viitorul Pandurii, CSM Slatina, Fotbal Comuna Recea și U Craiova 1948 SA.
Lotul Rapidului pentru sezonul 2020/2021 este următorul:
Foto: FC Rapid 1923 și Flaviu Buboi/ Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/galeriile-echipelor-de-fotbal-scrisoare-deschisa-catre-guvern-vor-ca-spectatorii-sa-aiba-acces-din-nou-pe-stadioane-la-meciuri-pentru-suporteri-peluza-este-o-familie-19145901
https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-l-a-legitimat-in-sfarsit-pe-portarul-harrison-devenish-meares-durata-contractuala-si-reactia-australianului-care-a-asteptat-peste-sase-luni-sa-semneze-19145861
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-raul-costin-a-revenit-la-rapid-la-35-de-ani-orice-jucator-evolueaza-la-rapid-ramane-cu-echipa-in-suflet-ma-bucur-ca-fac-parte-din-acest-proiect-19145526
https://liga2.prosport.ro/multimedia/rapid-a-inceput-vanzarea-abonamentelor-pentru-noul-sezon-de-liga-2-cumparatorii-atrasi-de-club-cu-oferte-speciale-in-schimbul-imposibilitatii-de-a-si-urmari-favoritii-de-pe-stadion-19145433