Rapid pregătește primele debarcări din pauza de iarnă. Cele cinci nume aflate pe lista plecărilor

Andrei PASCU 12 Dec. 2020, 17:09 Liga 2
Rapid pregătește primele debarcări din pauza de iarnă. Cele cinci nume aflate pe lista plecărilor

Rapid va face mai multe schimbări la nivelul echipei în această pauză de iarnă, după cum au afirmat atât conducătorii clubului, cât și oamenii din stafful tehnic. Chiar dacă termină pe locurile de play-off acest an, giuleștenii sunt pregătiți să facă mai multe modificări. Astfel, vor pleca jucători, dar în locul lor vor fi aduși alții.

În ceea ce privește lista fotbaliștilor care nu se vor mai regăsi în lot începând cu anul următor, e vorba de un număr destul de important. Deși nu s-a intrat în vacanță de foarte mult timp, conducerea și stafful tehnic se pare că s-au decis în privința câtorva fotbaliști. Pentru început, potrivit DigiSport, Rapid va renunța la cinci.

Raul Costin și Cătălin Țîră, printre cei aflați pe lista neagră 

Printre aceștia se numără câțiva care au venit la echipă nu mai târziu de vara acestui an. Fundașul Bogdan Manole (24 de ani), mijlocașii Raul Costin (35 de ani) și Alexandru Dulca (23 de ani), și atacanții Cătălin Țîră (26 de ani) și Alexandru Pop (27 de ani) nu mai sunt în grațiile oamenilor din club. Mai mult, pe lista celor care vor fi anunțați că trebuie să își găsească alte echipe se regăsește și portarul Ştefan Ciuculescu (27 de ani), care a fost adus în vară pentru ”satelitul” Rapidului.

Mihai Iosif recunoștea că de la echipă vor pleca anumiți jucători 

În cadrul emisiunii ProSport LIVE, antrenorul secund Mihai Iosif a vorbit despre venirile și plecările care vor avea loc la Rapid în această pauză de iarnă. Recunoștea că vor fi făcute anumite schimbări. Din precizările acestuia, numărul jucătorilor care va pleca va fi aproximativ egal cu cel al fotbaliștilor care vor îmbrăca tricoul Rapidului odată cu reluarea campionatului.

Mihai Iosif a recunoscut că frații Herea, Ovidiu (35 de ani) și Claudiu (30 de ani) sunt pe lista giuleștenilor.

Este o listă cu câțiva jucători cu care se va încheia colaborarea, iar apoi acel număr de jucători va fi completat de alții. Este o listă internă în ambele sensuri, și plecări și veniri.

Sunt nume care sperăm să ne ajute în obiectivul nostru de a promova. Frații Herea probabil sunt pe lista tuturor echipelor din Liga 2 și probabil și din Liga 1. Sunt doi jucători foarte buni. Normal că îi vrem, categoric că îi vrem. Mereu i-am dorit, sunt doi jucători pe care clubul i-a vrut. Sunt doi fotbaliști de calitate.

Ovidiu Herea a făcut lucruri extraordinare pentru Rapid și sută la sută va fi un câștig pentru noi, din toate punctele de vedere. Dacă l-am lua pe Ovidiu Herea, categoric că nu l-am lua să fie rezervă”, a declarat Mihai Iosif la ProSport LIVE.

Rapid e pe locul 3 în Liga 2, cu 26 de puncte în 14 meciuri. Giuleștenii sunt devansați doar de U Craiova 1948 SA, 30 de puncte, și Viitorul Pandurii, 26 de puncte.

Celelalte echipe clasate pe locurile de play-off în acest moment sunt Dunărea Călărași, locul 4 cu 24 de puncte, ASU Poli, locul 5 cu 24 de puncte, și Universitatea Cluj, locul 6 cu 23 de puncte.

Foto: FC Rapid 1923 și Sebastian Tătaru/ Mediafax Foto și Răzvan Păsărică/ Sport Pictures 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/primele-doua-tranferuri-pregatite-de-rapid-pentru-iarna-mihai-iosif-categoric-in-privinta-unuia-dintre-fotbalistii-vizati-nu-l-am-lua-sa-fie-rezerva-19162135

https://liga2.prosport.ro/seria-1/nicolae-grigore-a-stabilit-data-la-care-suna-adunarea-rapidistilor-vor-merge-si-intr-un-cantonament-de-aproximativ-10-zile-19162011

https://liga2.prosport.ro/seria-1/suporterii-polisti-mai-zgarciti-decat-cei-rapidisti-la-licitatia-pentru-tricourile-folosite-in-derby-ul-fratiei-sumele-pe-care-cele-doua-cluburi-le-vor-dona-catre-salvati-19161997

 

 

Andrei PASCU 12 Dec. 2020, 17:09 Liga 2
Pe aceeași temă