Prunea îi face praf pe giuleșteni: „Rapidul va dispărea dacă se va aplica legea! Singurul om care a făcut performanță la Rapid e un dinamovist, Mircea Lucescu”

Marius ANGHEL, Narcis POHOAȚĂ 15 Apr. 2014, 23:52 Liga 2
Prunea îi face praf pe giuleșteni:**

După ce clubul Rapid a postat pe site-ul său oficial un comunicat care îl vizează pe Florin Prunea, președintele executiv al clubului CSMS Iași a reacționat vehement la adresa grupării din Giulești. Prunea susține că nu a vrut niciodată să joace la Rapid și nici nu va avea cum să ajungă în conducerea clubului „vișiniu”, întrucât Rapidul va dispărea.

„Nu voi veni niciodată la Rapid, pentru că Rapid va dispărea dacă se va aplica regulamentele în vigoare. În orice țară normală, acest club nu ar trebui să mai existe dacă s-ar aplica legile. Nu am dorit să vin niciodată la Rapid în cariera mea, și nici la Steaua. Și asta pentru că nu sunt compatibil cu ceea ce se întâmplă în Giulești”, a declarat Florin Prunea.

Șeful executivului ieșean susține că giuleștenii nu știu ce înseamnă înalta performanță: „În ceea ce privește acuzele legate de meciul cu Suedia, de la Cupa Mondială din 1994, e greu să înțeleagă cei de la Rapid înalta performanță. Singurul om care a făcut performanță la Rapid este un dinamovist, Mircea Lucescu. În 1994, 1996, 1998 și 2000 am fost mândru să particip cu echipa națională la două turnee finale de campionat european și două de campionat mondial. Nu vreau să jignesc pe nimeni de acolo, dar la clubul Rapid nu există astfel de performanțe”, a mai spus Prunea.

Dacă va promova, TAS va face dreptate

Oficialul din Copou a precizat că Iașiul a răspuns pe teren acuzelor Rapidului, care insinua prin vocea antrenorului Viorel Moldovan că CSMS nu ar fi jucat corect meciurile din primele etape ale acestui an. „Prin referirea la DNA, nu am dorit decât să-i dau un răspuns distinsului domn Viorel Moldovan, care acuza Iașiul că a jucat meciuri amicale în primele etape din acest an. Același domn Moldovan invita Iașiul să vadă, în confruntarea directă din Giulești, cum arată un meci adevărat. Distinsul domn Viorel Moldovan a avut parte de un răspuns pe măsură din partea echipei ieșene, pe teren, atunci când scorul trebuia să fie 8-0, și nu doar 2-0. Rezultatul final, 2-0 pentru CSMS Iași, a fost doar unul de conjunctură”.

Florin Prunea a menționat că Rapidul nu are drept de promovare și crede că TAS va retrograda gruparea din Giulești dacă va accede în Liga I.
„În mod normal, dacă se va respecta regulamentul, Rapidul nu are drept de promovare. Dacă gruparea din Giulești va lua licență și va promova pe teren, atunci TAS va interveni și va face dreptate, așa cum s-a întâmplat și cu acel meci de baraj. Rapidul să stea acolo unde îi este locul. Să respecte regulamentele, nu avem nevoie de milogi! Semnează Florin Prunea, fost fotbalist cu peste 400 de jocuri în Liga I, portar al echipei naționale, participant la campionate mondiale și europene”, a conchis președintele ieșenilor.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Marius ANGHEL, Narcis POHOAȚĂ 15 Apr. 2014, 23:52 Liga 2
Pe aceeași temă