Miercuri, de la ora 15, terenul din Miercurea Sibiului a găzduit
partida de fotbal cu caracter de verificare dintre Voința Sibiu,
liderul la zi al seriei vest din liga secundă, și colega de serie
Arieșul Turda.
În urma unui joc în care suprafața pe care s-a jucat a pus multe
probleme celor două echipe, liderul seriei s-a
impus cu scorul de 3 – 1. Sibienii au punctat primii prin Halmen și
Tătar, iar turdenii au redus din diferență prin Hadăr, care a
stabilit scorul primului mitan.
După mai multe schimbări efectuate la pauză în cele două garnituri,
cei care au punctat din nou au fost elevii lui Alex Pelici, prin
ex-turdeanul Forika, care a închis tabela, consemnând avantajul de
două goluri în favoarea liderului.
Cele două formații s-au mai întâlnit în etapa a XIII-a (19
noiembrie 2010), pe municipalul de pe Cibin, când Beza și Halmen au
semnat victoria cu 2-0 a elevilor lui Alexandru Pelici.
În minutul 70 au fost eliminați sibianul Martinescu și turdeanul
Bier.
,,Consider că a fost un test util în compania unui
adversar incomod, care după ce a arătat la acest joc va face zile
grele mai multor echipe. Am rămas plăcut impresionat de ceea ce a
realizat Fabian la Turda într-o perioadă destul de scurtă și cu
mulți jucători noi veniți în această iarnă. În timpul rămas până la
debutul sezonului vom încerca să mai facem din mers niște reglări,
pentru că sunt necesare”, a declarat Alexandru
Pelici, antrenor Voința.
,,Joc bun de verificare în compania liderului, joc prin
care am încercat să cristalizez o formulă pentru debutul sezonului.
Cu regret trebuie să spun că încă nu reușim să ne concentrăm 100%,
în anumite faze ale jocului, dar până la începutul sezonului sper
să reușesc să rezolv și această problemă. Cred că acest joc a fost
ultimul test înaintea începerii returului, din cauza stării
terenurilor la această dată”, a declarat Florin
Fabian, tehnicianul grupării turdene.
Voința Sibiu – Arieșul
Turda 3 – 1 (2-1)
Halmen, Tătar, Forika / Hadăr
Voința: Bordea – Forika, Apostol, Grigore –
Bunea, Beza, Tătar, Lungu – Hardău, Neguț, Halmen. În partea a doua
au mai evoluat: Vladu – Măjer, Burlacu, Olteanu, I. Popa, Cârstean,
Martinescu
Arieșul: Pampea – Țârcă, Bier, Timar, Tegzeș –
Pocian, Vanca, Sg.Costea, Pecarov – Tilincă, Hadăr. După pauză au
mai evoluat: Lupuț, Lacoviște, C.Bucur, Șaim, Cozma, Văsâie și
Chirciu.
Articol scris de Ioan
Arion