VIDEO Gloria Buzău, făcută „țăndări” de Mordovia

Marius ANGHEL 06 Jul. 2014, 18:30 Pregătiri, amicale
VIDEO Gloria Buzău, făcută

Invitată într-un stagiu de pregătire în Turcia, la Green Park Kartepe, în Izmit, Gloria Buzău a început seria celor cinci amicale pe care le avea programate cu o înfrângere umilitoare. Echipa pregătită de Viorel Ion a pierdut, vineri, cu 8-1 jocul cu Mordovia Saransk, nou-promovata în prima ligă din Rusia ce l-a avut antrenor și pe Dorinel Munteanu.

Gloria a rezistat eroic până la pauză, atunci când era condusă cu 2-0 (goluri: Lutsenko ‛27 și Ruslan Mukhametshin ‛33), însă în a doua repriză a fost „zdrobită țăndări”, așa cum a titrat site-ul oficial al echipei rusești. Ivanov ‛51, Markin ‛54, din penalty, Rustem Mukhametshin ‛59 au ridicat scorul la 5-0, buzoienii și-au marcat în propria poartă în minutul 60, Ivanov ‛64 a reușit „dubla”, iar Samodin a încheiat seria golurilor la 8-0 în doar 65 de minute. Fotbaliștii lui „Vioară” au marcat golul de onoare în minutul 77.

Într-un alt amical din același stagiu, Mordovia Saransk învinsese, pe 2 iulie, cu 3-1 echipa Al Raed. Acesta va fi al doilea adversar al Gloriei în Turcia.


Gloria mai are de disputat în Turcia, conform site-ului oficial al buzoienilor, încă patru amicale:

– cu Al Raed (Liga I Arabia Saudită) pe 6 iulie
– cu FC Paykan (Liga I Iran) pe 9 iulie
– cu FC Sepahan Isfahan (Liga I Iran) pe 11 iulie
– cu FC Esteghlal Ahvaz (Liga I Iran) pe 13 iulie


Din lotul deplasat de „Vioară” în Turcia fac parte: Cristi Stoicescu, Mihai Gherasim (portari), Iulian Dăniță, Cătălin Vlaicu, George Bîrsănel, Sebastian Agache, Georgian Marcu, Dorin Burlacu, Gabriel Ion, Gabriel Bobe, Silviu Moise, Nicu Crețu și Cristi Pantelie. Acestora li s-au alăturat și jucătorii aduși în această vară în Crâng: fundașul lateral dreapta Amet Ferdin de la Juventus București, ­Cris­tian Bardu – ultima dată la FC Olt (fost elev a lui Viorel la „defuncta” CS Otopeni), Lucian Pârvu de la Chindia Târgoviște (fost elev al lui „Vioară” la Otopeni), Bogdan Danciu (LPS Buzău, antrenor Cătălin Cighir) și vârful de 24 de ani Florin Anghel, de la Juventus București.

Video: Mordovia Saransk

Marius ANGHEL 06 Jul. 2014, 18:30 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă