Vești bune pentru Petrolul: cei patru absenți de la ultimele meciuri au revenit la antrenamente. Miercuri, Stoican își testează jucătorii într-un amical

Marius ANGHEL 22 Oct. 2019, 15:35 Pregătiri, amicale

După victoria obținută sâmbăta trecut, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna (scor 3-0), Petrolul le-a dat jucătorilor săi liber până astăzi, profitând și de faptul că în etapa de la finalul acestei săptămâni echipa nu are meci, deoarece partida cu Turris-Oltul Turnu Măgurele a fost amânată pentru 20 noiembrie.

Flavius Stoican și stafful său tehnic au condus astăzi primul antrenament din această săptămână la arena „Ilie Oană”, iar veștile despre jucătorii absenți la ultimele meciuri au fost unele bune. Laurențiu Marinescu, Walace da Silva, Cristian Sîrghi și Petru Racu s-au pregătit la intensitate normală alături de coechipierii lor, astfel încât vor fi apți de joc începând cu următoarea confruntare oficială, cea de miercurea viitoare, cu Sănătatea Cluj, din cadrul optimilor Cupei României.

Au lipsit, în schimb, juniorii Mario Bratu și Ianis Stoica, care sunt prezenți încă de sâmbătă la lotul naționalei U18 pentru amicalele cu Slovacia.

Jucătorii Petrolului se vor pregăti în această săptămână la Ploiești, iar mâine au parte și de un joc-test, în compania formației de eșalon județean CS Petrolul 95 Ploiești.

Va fi un bun prilej pentru Flavius Stoican să le dea minute celor care au evoluat mai puțin pe parcursul acestui sezon, într-o partidă care va avea loc pe terenul de la Baza „Chiru Sport” din incinta parcului de la Sala Sporturilor, de la ora 11:00.

Foto: Petrolul Ploiești

Marius ANGHEL 22 Oct. 2019, 15:35 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă