„Venirea la Gaz e un pas înainte în cariera mea”

09 Feb. 2010, 11:46 Pregătiri, amicale
„Venirea la Gaz e un pas înainte în cariera mea

Cu ajutor de la Mirescu și Mitroi, Oli Surugiu s-a integrat bine
în trupa lui Jerry Gane. Jucătorul împrumutat de la U Craiova vrea
să dea un randament cât mai bun la noua sa echipă.

Vii de la U Craiova la Gaz. Consideri că ai făcut un
pas înapoi în carieră?

Nicidecum, e un pas înainte. Mai ales că la Universitatea
majoritatea meciurilor le-am jucat la echipa a doua. N-am debutat
încă în divizia A și consider un pas înainte venirea mea la Gaz
Metan CFR.

Știi că în tur Buleică și Crăciun au fost
împrumutați de U Craiova la Gaz, iar acum au revenil la
Universitatea. Reprezintă ei un model pentru
tine?

Nu neapărat un model, dar pot lua un exemplu de la ei. Ei au jucat
aici foarte bine și acum cred că pot să joace la Universitatea în
prima ligă.

Cum a fost adaptarea la noua echipă? Cunoșteai deja
o parte dintre jucători?

Am cunoscut câțiva jucători. Cu Mirescu am jucat la juniori, când
eram mai mic la U Craiova, am prins și foarte puțin timp împreună
la Primăvara, înainte să venim la Gaz Metan. Îl știu și pe Mitroi,
de la Școala de Fotbal „Gică Popescu”. Ei m-au ajutat foarte mult
să mă integrez.

Câteva cuvinte despre cantonamentul de aici de la
Donji Milanovac.

Condițiile sunt foarte bune. Terenul e puțin greu din cauza
condițiilor meteorologice, dar totul e bine. Ne-am pregătit bine,
sper să începem cu dreptul acest retur de campionat.

Care sunt atuurile tale ca
fotbalist?

Tehnicitatea cred, și viziunea în joc.

Ai un obiectiv personal pentru acest
retur?

Sper să joc cât mai bine pentru noua mea echipă și să terminăm cât
mai sus în clasament.

Pe 13 o să joci împotriva fostei tale actuale
echipe, U Craiova. Cum vezi jocul ăsta?

Un joc normal, sper să evoluez bine pentru echipa la care joc, să
dau un randament cât mai bun.

Sursa: gazmetancfr.ro

09 Feb. 2010, 11:46 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă