Vedetele Jiului nu au venit la reunire

16 Jul. 2012, 20:10 Pregătiri, amicale
Vedetele Jiului** nu au venit la reunire

Jiul Petroșani s-a reunit, luni, la stadion, dar fără vedetele Dumitru Hotoboc, Bogdan Toc, Dumitru Copil, Răzvan Riviș, Bertea sau Cristian Diaconescu. Au fost în schimb prezenți Andrei Firan, Marius Mareș, Vlad Tudorache, Constantin Drgăghici și mulți juniori de la propriul centru.

Situația nu pare deloc roză la gruparea din Liga a treia, mai ales după ce managerul Gigi Borugă a anunțat că nu mai vine la club. Mai mult decât atât, o parte dintre jucătorii absenți au afirmat că nu au de gând să vină la echipă până când nu își vor primii restanțele financiare.

„Pe mine unul nu m-a sunat nimeni să mă a anunțe de reunire, doar ce am citit în ziar că s-a tot amânat. Mai mult clubul îmi datorează bani și nu am de gând să vin până nu îi primesc. În caz contrar voi depune memoriu.”, a declarat unul dintre jucătorii care au absentat de la reunire.

Articol scris de Loredana Juglea

16 Jul. 2012, 20:10 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă