Sezonul 2019-2020 demarează pentru „Bătrâna Doamnă” odată cu reunirea de marți după amiază. Laszlo Balint și colaboratorii săi au sunat adunarea pentru ora 16:00, la stadionul Motorul, urmând ca primul antrenament sub comanda noului tehnician să aibă loc pe terenul din Sânnicolau Mic.
Lucrările de cosmetizare la „Motorul II” vor continua tot restul săptămânii, astfel că „roș-albii” vor demara pregătirile în alte locații din municipiu. Balint ajunge în această seară la Arad, își va lua în primire apartamentul în care va locui, va lua cina cu stafful său, „secundul” Cezar Zanfir, antrenorul cu portarii, Gabi Vasiliu și preparatorul fizic, Alexandru Radu, pentru a trasa coordonatele pregătirii estivale.
23 de fotbaliști chemați la reunire, despărțirile de zece dintre jucătorii vechiului lot devin oficiale
Odată cu întocmirea listei cu convocații pentru reunirea de pe 25 iunie, despărțirile ce pluteau în aer se confirmă.
Bodea, Orlic, Manea, El Hasni, Kanda, Neagu, Matei, D. Popa, R. Iuga și Copaci sunt liberi să-și găsească alte angajamente, cu mențiunea că ultimii doi depind și de voința clubului Atletico. Costin a plecat deja împrumut la FC Voluntari, în timp ce portarul de 17 ani Rafael Zamfir a ajuns în aceeași formula la Chișineu Criș.
Așadar, Laszlo Balint a optat pentru următorii jucători pentru demararea preparativelor în vederea noului campionat de Liga a 2-a, cu mențiunea că cei subliniați sunt proaspete achiziții:
Portari: Florin Iacob, Mirel Bolboașă, Raul Opric;
Fundași: Răzvan Ivan, Cristian Melinte, Alin Șeroni, Ionuț Gavrilă, Marius Tomozei, Florin Ilie, Denis Salka, Bogdan Stancu;
Mijlocași: Alexandru Ciucur, Cristian Bustea, Albert Stahl, Denis Hrezdac, Cristian Pușcaș, Damian Isac, Cătălin Vulturar, Alexandru Oroian, David Miculescu, Stephane Coulibaly;
Atacanți: Ciprian Rus, Valentin Buhăcianu
Cum a cernut sita?
Noul „principal” al Campioanei Provinciei se declară mulțumit de achizițiile făcute în această vară și expune criteriile după care s-au făcut acestea.
„În primul rând, am căutat să lucrez cu jucători de caracter, de vestiar, care – bineînțeles – să aibă și valoarea necesară de a evolua la un club precum UTA. Toți fotbaliștii semnați până în acest moment au confirmat cel puțin la nivelul Ligii a 2-a, iar unii dintre ei chiar și la Liga 1. Niciunul dintre ei nu depășește 30 de ani, toți au foame de fotbal și de a face performanță, mai ales în culorile unui club important precum UTA. Cu majoritatea dintre ei am mai lucrat și știu ceea ce pot și unde pot ajunge împreună cu această echipă. Dar, repet, din punctul meu de vedere, caracterul e, poate, cea mai importantă calitate pentru mine ca antrenor și de aici pleacă demersul meu de a forma o echipă bună la Arad. De exemplu, faptul că portarul Florin Iacob nu ne-a cerut nicio zi liberă în plus deși tocmai s-a căsătorit e și el un reper despre seriozitatea cu care plecăm la drum”, spune Balint pentru Sport Arad.
Încă un mijlocaș ofensiv, „pista” Hlistei rămâne în picioare
În acest moment, lotul „Bătrânei Doamne” pentru stagiunea 2019-2020 e aproape complet. Tehnicianul utist susține că, poate, ar mai fi nevoie de un mijlocaș ofensiv, care – în cele din urmă – ar putea fi Cătălin Hlistei. „Așadar, eu zic că am reușit să creăm deja un lot echilibrat, valoros, pe care l-am mai putea completa, dacă vom avea ocazia, cu încă un mijlocaș ofensiv. Fiindcă avem fotbaliști polivalenți de la mijloc în sus, precum Ciucur sau Bustea, plus juniorii, putem jongla cu poziția eventualei ultime achiziții. Încă nu am abandonat nici pista Cătălin Hlistei, doar că ea s-a complicat odată cu litigiul de la Federația Română de Fotbal. S-ar putea ca acesta să dureze ceva timp și atunci trebuie să vedem ce avem de făcut. Din punctul meu de vedere, repet, aș avea nevoie de un fotbalist precum Cătălin Hlistei, care, pe lângă valoarea sa individuală și umană, știe exact ce înseamnă UTA și ceea ce se dorește la acest club. Așadar, cu încă un mijlocaș ofensiv am fi 100 la sută acoperiți, căci campionatul e lung, iar eu pun mare preț și pe Cupa României”, a adăugat fostul fundaș.
„Calitățile lui Coulibaly nu se discută, important este să fie sănătos”
Stephan Coulibaly este unul dintre cei șase fotbaliști seniori din vechiul lot care intră și în planurile lui Laszlo Balint. Ivorianul a fost chemat la reunire, însă rămâne de văzut dacă se va putea antrena cot la cot cu colegii săi după lunga perioada de indisponibilitate.
„Bineînțeles că îl cunosc, l-am remarcat în aproape toate meciurile UTA-ei vizionate de mine în tur. Așadar, calitățile lui Coulibaly nu se discută, important este să fie sănătos. Dacă poate munci așa cum ne dorim noi, îl punem sută la sută pe picioare până la debutul campionatului. De altfel, pentru toți jucătorii ne dorim în primul rând sănătate, căci ne dorim să fim cât mai eficienți în procesul de pregătire din această vară. Avem la dispoziție cinci săptămâni de pregătire până la primul meci pe puncte, trebuie să muncim la capacitate maximă”, anunță Laszlo Balint.
4-2-3-1, sistemul ales și în funcție de randamentul juniorilor
Liga a 2-a merge pe o nouă regulă privind jucătorii Under începând cu stagiunea 2019-2020. De la minim trei jucători Under 22 în formula de start, se trece la doi Under 19, iar UTA nu stă deloc rău la acest capitol. Denis Hrezdac și David Miculescu par a avea cele mai mari șanse să fie titularizați, însă Ivan, Gavrilă, Oroian sau Isac pot fi și ei soluții imediate pentru stafful tehnic al arădenilor. Portarul Opric, fundașul Salka și „închizătorul” de doar 15 ani, Vulturar, sunt și ei în lotul lărgit, dar cu șanse mai mici să prindă minute în Liga a 2-a.
„Se poate spune că am ales sistemul de 4-2-3-1 la UTA și în funcție de randamentul juniorilor. Cei doi (n.r. – Hrezdac și Miculescu) au evoluat cel mai bine în această formulă, însă asta nu înseamnă că restul nu vor avea șansele lor. Dimpotrivă, toți sunt importanți pentru mine, ca dovadă că nu sunt de acord cu împrumutul lor la echipe de Liga 3-a. Sigur, poate unii dintre ei ar juca constant și s-ar dezvolta mai repede, dar trebuie să punem pe primul plan interesul primei echipe. Nu aș vrea să rămânem descoperiți în cazul în care am avea juniori plecați la lot sau accidentați, așa cum s-a mai întâmplat la UTA și atunci e bine să avem 7-8 variante cam de același nivel. Și ca să lămuresc și chestiunea sistemului de joc, un antrenor e obligat să aibă pregătite cel puțin două-trei, în funcție de momentele jocului sau adversar. Sigur, având doar doi atacanți de meserie în lot, este clar că nu vom putea trage de ambii meci de meci, dar, în rest, orice formulă de echipă stă în picioare”, mai susține tânărul tehnician.
Adversari din Golf în Slovenia?
Planul de pregătire estivală este pe cale să se defintiveze la UTA. Arădenii se vor pregăti pe plan local până pe 15 iulie, perioadă în care au fixate și trei meciuri amicale: cu Șimandul, pe 29 iunie, cu Pecica, pe 6 iulie și Luceafărul Oradea – 13 iulie.
Apoi, Rus et. comp. se mută în Slovenia, la Rogla, pentru un cantonament de 12 zile. În stațiunea montană, primul adversar al „roș-albilor” e divizionara secundă maghiară Budaorsi.
„Discut des cu băiatul care se ocupă de meciurile noastre amicale în Slovenia și suntem pe cale să mai legăm cel puțin două. Probabil, vom juca împotriva unor formații din Golf, căci la acea dată echipele care de obicei frecventează Rogla încep întrecerile interne. Cel mai important este că mergem într-o locație în care avem toate condițiile să ne atingem scopul fixat pentru pregătirea centralizată estivală”, a încheiat Balint.
Sursa: Sport Arad