UTA n-a păstrat în lot niciun jucător pe care Ionuț Popa l-a testat în această perioadă de pregătire, ultimul venit, sârbul Andreja Lazovic, plecând și el după remiza cu Luceafărul Oradea (scor 1-1). Totuși, în cazul mijlocașului central Vadim Calugher (24 de ani) lucrurile ar putea sta altfel, la finalul acestei săptămâni urmând să se ia o decizie în privința sa.
Mai nou, de astăzi, la antrenamente a apărut, scrie Sport Arad, și croatul Luka Mijokovic, care va fi testat de Ionuț Popa. Mijlocașul la închidere de 24 de ani a mai evoluat în România la ASA Târgu Mureș, în prima parte a sezonului trecut, până când clubul s-a desființat. Ulterior a evoluat în liga a 2-a din Croația, la Novigrad.
Mijokovic a fost în probe la Chindia Târgoviște, utilizat în amicalul de sâmbătă cu Metaloglobus (scor 1-1), însă Viorel Moldovan nu l-a păstrat în lot, iar acum își încearcă norocul la UTA.
Până acum, UTA a făcut, oficial, patru transferuri: mijlocașul Baudouin Kanda (25 de ani, ex Dunărea Călărași) și fundașii Alin Șeroni (31 de ani, ex Dunărea Călărași), Răzvan Ivan (19 ani, ex Unirea Alba Iulia) și Cristian Melinte (30 de ani, ex ACS Poli).
Echipa a doua, cu câteva întăriri, va juca amicalul cu Ripensia
Altfel, la amicalul de mâine cu Ripensia, de pe terenul sintetic al Baza 2 de la Timișoara, de la ora 11:00, UTA își va trimite echipa secundă, antrenată de Sandu Gaica și Adi Ungur.
„Cu tot respectul pentru Ripensia, am risca enorm dacă ne-am mai angrena unii jucători la un meci de intensitatea celui de mâine. Trimite, câțiva fotbaliști din lotul primei echipe, iar noi rămânem să facem un antrenament complex cu restul. Pe mijlocașul sârb vreau să-l am eu sub observație, probabil o să-l folosim și la amicalul cu Lipova (n.r. – de sâmbătă) și apoi vom lua o decizie. În rest, mai căutăm neapărat un vârf de careu și, poate, un fotbalist de bandă”, a explicat, pentru Sport Arad, Ionuț Popa.
De la prima echipă vor fi trimiși să joace în amicalul cu Ripensia următorii jucători: Zamfir, Ivan, R. Iuga, Coulibaly, Hreydac, Merian, Isac, Calugher și Popa. În timp ce Ionuț Popa și secundul Cristian Păcurar vor conduce un antrenament la Arad, în care vor avea la dispoziție 10-11 jucători, printre care și sârbul Luka Mijokovic. Miculescu și Stahl sunt bolnavi, iar Orlic are repaus.