Ulmu(l) se îndoaie greu la vânt

Puțină lume s-ar fi așteptat miercuri la prânz la o replică atât
de bună din partea echipei Phoenix Ulmu în fața mult mai valoroasei
CS Otopeni. Cu o echipă mult mai matură și mai experimentată,
ilfovenii au avut serioase emoții în startul meciului. Atacanții
echipei călărășene au fost de două ori aproape de deschiderea
scorului în primul sfert de oră, la ultima ocazie faza pornind de
la o degajare nereușită a lui Corcoveanu.

Elevii lui Tudorel Dumitru se trezesc la viață încet încet și
ocaziile încep să vină și la poarta lui Vieru, cea mai mare fiind
șutul lui Mugurel Dedu după o centrare în mijlocul careului a lui
Corcoveanu. Cu puțin timp înainte Latu îl testase pe Tănase cu un
șut cu stângul, dar tânărul portar al ilfovenilor a fost la post.
Cel mai mic dintre frații Dedu are de două ori golul de 1-0 în
vârful bocancului pe final de repriză, dar întâi defensiva adversă
și apoi Vieru, care prinde în doi timpi, se opun.

Manea
redivivus

De departe cel mai bun om al primei reprize din tabăra
Otopeniului a fost Florin Manea (foto). Deși au fost la un pas de a
renunța la serviciile sale în iarnă, ilfovenii se poate spune că au
făcut cel mai bun transfer prin păstrarea lui. Refăcut după
accidentarea suferită în prima etapă a sezonului, Manea a desenat
trasee de vis pentru colegii săi, de multe ori pasele sale luându-i
prin surprindere și pe aceștia. Ratarea lui Dragomir care a trimis
milimetric cu capul pe lângă poartă avea să prefațeze golul din
ultimele secvențe ale reprizei.

Un fault la marginea careului asupra lui Pârvu, un pic lateral
stânga a adus Otopeniului o lovitură liberă din poziție ideală.
Directorul general al clubului ilfovean, Mugur Porumbacu s-a
antepronunțat înainte de execuția lui Manea: „Dacă era
mai pe centru, Manea marca clar. Așa e doar 99% gol”
.
Și vorbele i s-au adeverit: Manea trimite impecabil peste zid,
mingea lovește transversala, cade în fața porții și Cristea atent
pe fază deschide scorul.

Cerul se prăbușește peste jucătorii Ulmului, dar antrenorul
Augustin Călin (nicio legătură cu fostul fotbalist) își
îmbărbătează elevii în pauză.

Moldoveanu a lăsat o
impresie bună

Schimbările din partea a doua a jocului plus frigul din ce în ce
mai pătrunzător au modificat ritmul jocului. Călărășenii au prins
mai mult curaj, în timp ce ilfovenii s-au zbătut în gol. Câteva
șuturi pe poarta lui Oltean l-au ținut pe portarul ilfovenilor în
priză. Ultimele douăzeci de minute aveau să fie foarte alerte.
Intrarea lui Moldoveanu – venit în probe de la Brăila – a
impulsionat jocul Otopeniului, micuțul mijlocaș producând probleme
prin incursiunile sale pe stânga. În minutul 77 avea să vină și
golul de 2-0 pentru Otopeni după un corner al Phoenixului. Oltean
boxează bine, Moldoveanu preia și pleacă pe contraatac, pasează
printre la Stana aflat în ofsaid cu cel mult un metru în fața
fundașilor adverși. Faza continuă, nu se arată nimic de la margine
și mijlocașul Otopeniului duce scorul la 2-0.

După trei minute vine și binemeritatul gol al celor din Ulmu. Un
corner al lui Florin Dumitrescu aduce mingea în careul lui Oltean
unde se lovește de Răzvan Dumitrescu și se scurge în poartă.
Călărășenii au terminat onorabil acest meci, deși au avut emoții pe
final la o eroare a lui Achiței care a dus la o lovitură liberă
periculoasă pentru CS Otopeni. Marian Dedu a trimis bine pe poartă,
dar Laurențiu Constantin și-a făcut datoria și a respins peste.

Pauza de iarnă le-a priit celor de la Ulmu, care în retur vor da
multe dureri de cap adversarelor din seria a II-a a celui de-al
treilea eșalon.

CS Otopeni – Phoenix Ulmu 2-1 (1-0) Cristea 45,
Stana 77 / R. Dumitrescu 81

Otopeni: Tănase (46 Oltean) – Cl. Dumitrescu
(61 Al. David), Vătavu (68 Cr. Fodor), Dragomir, Corcoveanu (57
Moldoveanu) – Stana (80 I. Radu) – Mugurel Dedu (65 Lala), N.
Cristea, Fl. Manea (62 Nițulescu), P. Dedu (46 Marian Dedu) – L.
Pârvu (54 Drăghici). Antrenor: Tudorel
Dumitru
Phoenix Ulmu: Vieru (51 L. Constantin) – Cr.
Iacob, Achiței, Cotea, Cioc (74 Cheleș) – V. Andrei (76 Verdeață),
M. Gârlescu (46 R. Dumitrescu), G. Rață (68 I. Ilie), S. Drăgan (59
Fl. Dumitrescu) – Latu (57 Cr. Panait), Cozac (61 Teodorescu).
Antrenor: Augustin Călin

Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ

Foto de Marius ANGHEL

Pe aceeași temă