„Trebuie să ne pregătim bine pentru că ne așteaptă un retur greu”

24 Jan. 2012, 11:26 Pregătiri, amicale
„Trebuie să ne pregătim bine** pentru că ne așteaptă un retur greu

Fundașul central al celor de la FC Olt Slatina, Adi Lengyel, se așteaptă la un retur dificil, însă este încrezător în șansele salvării de la retrogradare.

Titular în tabăra celor de la FC Olt Slatina, fundașul central Adi Lengyel este încrezător în șansele îndeplinirii obiectivului, menținerea în eșalonul secund fotbalistic. Jucătorul defensiv consideră că pregătirea fizică bună din stagiul de la munte îi va ajuta să abordeze în forță returul de campionat. Mai mult decât atât, Lengyel se așteaptă la un plus de valoare prin transferurile realizate în această iarnă.

„Este normal să fie o perioadă mai dificilă, trebuie să acumulăm, să putem duce un campionat. Eu cred că după achizițiile care s-au făcut avem șanse mari să ne salvăm de la retrogradare. Trebuie să ne pregătm bine, pentru că ne așteaptă un retur greu, în care nu ne permitem pași greșiți”, a declarat Lengyel.

„Fiecare rezultat contează”

FC Olt Slatina a început prost seria meciurilor de verificare programate în această perioadă. Alb-vișiniii au pierdut cu scorul de 3-0 amicalul cu formația din eșalonul al treilea Atletic Bradu, în cadrul unei partide în care Dan Oprescu a trimis pe teren și câțiva jucători aflați în probe. Fundașul central al grupării alb-vișinii consideră că fiecare rezultat contează, indiferent dacă jocul este amical sau oficial.

„Contează, bineînțeles, fiecare rezultat, chiar și în pregătire. Cu cât joci și câștigi îți intri în ritm. Într-adevăr, în primele trei etape avem meciuri grele, dar eu sunt încrezător că putem obține puncte chiar și cu Bistrița și Timișoara”, a mai precizat fundașul central al celor de la FC Olt Slatina.

Gruparea pregătită de Dan Oprescu păstrează șanse în lupta pentru evitarea retrogradării, aflându-se la doar un punct diferență de locurile care asigură menținerea în eșalonul secund.

sursa: Gazeta Nouă

24 Jan. 2012, 11:26 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă