Testul adevărului. Ceahlăul a pierdut cu 1-3 amicalul de la Mediaș. Maccoppi: „Ne mai lipsește încă ceva” | VIDEO

Marius ANGHEL 22 Feb. 2016, 11:46 Pregătiri, amicale

Ceahlăul a disputat, sâmbătă, la Mediaș, ultima partidă de verificare înainte de reluarea campionatului și a pierdut cu 1-3 în fața Gaz Metanului. Pentru nemțeni urmează meciul oficial de la Călărași, prima bornă din cele opt rămase din sezonul regular în care țintește salvarea de la retrogradare.

Pentru partida de la Mediaș, staff-ul tehnic al nemțenilor a deplasat 20 de jucători, singurii care nu au fost utilizați fiind rezerva de portar Chelaru și mijlocașul dreapta Seydou Bamba, ultimul acuzând o contractură musculară încă de joi și efectuând doar o încălzire ușoară.

Trebuie spus de la bun început că testul a fost deosebit de util, a permis conducerii tehnice a Ceahlăului să facă ultimele ajustări înaintea restartului returului și a întârit  temerile antrenorilor în privința posturilor care nu sunt „acoperite” la ora actuală, cel de mijlocaș dreapta și cel de vârf de atac.

Atitudine, determinare, dorință au existat, nemțenii au făcut un meci peste așteptări în fața unui adversar superior, cu un lot numeros (30 de jucători), cu dubluri acoperite pe toate posturile, formația medieșeană fiind văzută de specialiști principala favorită la promovare din seria a doua.


 

Principalele puncte de reper ale partidei de sâmbătă de la Mediaș:

  • min. 19 – 1-0 Ceahlăul deschide scorul prin fundașul central Cristian Castells Ortega, cu o frumoasă lovitură de cap, imparabilă pentru Albuț, în urma unui corner excelent executat de Jose Pedrosa Galan de pe partea stângă de atac pentru Ceahlăul.
  • min. 35 – 1-1 Gaz Metan egalează prin Ovidiu Bic din penalty, după ce tot el avusese un contact în careu cu Galan.
  • min. 39 – 2-1 Același Bic aduce pe Gaz Metan în avantaj după o acțiune personală de toată frumusețea, finalizată cu un șut sub transversală porții lui Barna după o eroare de pasare a lui Călin.
  • min. 47 – 3-1 În primele minute ale reprizei a doua, Cosimo Figliomeni mărește avantajul Gazului la 3-1, cu o execuție precisă, la care portarul Alex Barna nu a avut replică.



3-1 pe tabelă, 3-1 și la bare pentru Gaz Metan

Dominarea Gazului s-a concretizat și la capitolul ocazii de gol, exemplu edificator fiind și raportul barelor, 3-1 pentru medieșeni.

Ceahlăul a ratat la scorul de 3-1 pentru Gaz Metan oportunitatea de a reintra în meci: după o cursă pe partea dreaptă a direcției de atac a nemțenilor, centrarea înșelătoare a lui Emmanuel Henry, intrat în repriza a 2-a, l-a surprins pe Albuț, a lovit încheietura barelor, a revenit în careul mic, de unde Nedelcu, ușor surprins, a reluat peste poartă cu capul, fără să fie jenat de nimeni.

De remarcat în partea stângă în repriza a doua au fost și incursiunile lui Margină, încheiate cu centrări în gura porții, care au semănat panică în apărarea Gazului, dar și faptul că o serie de tineri au adunat minute în tricoul Ceahlăului, experiență pe care o dobândesc cu fiecare meci de pregătire în anturajul primei echipe.

La partida de la Mediaș au asistat Viorel Măstăcaneanu – acționar minoritar și fost conducător la Ceahlăul, însoțit de fostul antrenor principal cu cele mai bune performanțe din istoria clubului, Viorel Hizo (în imagine alături de Iosif Biro (Gaz  Metan) și, Ioan Mironaș).

Maccoppi: „Am dispus echipa în acest modul pentru a vedea jucătorii mei în dificultate”

„Am făcut o primă jumătate de oră foarte bună, am avut câteva bune oportunități, ocazii de gol, apoi Gaz Metan ne-a pus în dificultate. Am dispus echipa în acest modul pentru a vedea jucătorii mei în dificultate, pentru ai vedea cum găsesc soluții. În a doua repriză, cu o calitate superioară de partea lui Gaz Metan, iar noi cu toți jucătorii tineri, am reacționat foarte bine. Sunt mulțumit de acest lucru. Trebuie să mai completăm câteva posturi, ne mai lipsește încă ceva, în atac. Astăzi, dacă aveam o pereche de atacanți, cu tot respectul pentru tinerii noștri atacanți care au fost implicați în joc, poate puteam realiza mai mult. Obiectivul nostru, cu siguranță, este să câștigăm cele patru puncte care ne separă de Oțelul, iar apoi să sperăm să intrăm în play-out, în cea mai bună poziție de clasament posibilă. Nu va fi ușor, este o întrecere sportivă care, după parerea mea, această linie de clasament o putem face”, a spus după joc antrenorul Stefano Maccoppi.

Leo Grozavu: „Trebuie să ne schimbăm puțin, vis-a-vis de atitudine sau agresivitate”

„Am spus, încă suferim la relațiile de joc, am încercat și astăzi jucători care au venit de puțin timp la echipă, mă refer în primul rând la Târcoveanu, e nevoie de timp ca să ne putem declara că suntem mulțumiți, de noi ca echipă. Mai avem timp o săptămână, în care să facem reglaje, sunt jucători care o să joace după-amiază (n.r. – în amicalul cu Performanța Ighiu, pierdut cu 1-4), poate să joace în prima echipă, încă nu m-am hotărât. Sunt posturi la care deja m-am hotârat, dar sunt și multe necunoscute pentru prima etapă. În orice caz, trebuie să ne schimbăm puțin, vis-a-vis de atitudine sau agresivitate, dacă dorim să punem probleme adversarilor. Și astăzi am întâlnit o echipă care, în afară de luptă, nu știe altceva. Dar ăsta e campionatul la divizia B, trebuie să dăm hainele jos de la divizia A, mulți încă nu își dau seama că a trecut jumătate de an și nu mai e divizia A. Încă rămânem ancorați în trecut. Noi credem că fotbalul rămâne doar cu mingea, fotbalul înseamnă și muncă în afară de minge”, a spus și antrenorul Gazului, Leo Grozavu.

Lucian Cazan: „Se vede mâna noului antrenor. Au făcut un meci bun la Mediaș”

În amicalul de sâmbătă, pentru Gaz Metan a evoluat și fostul căpitan al Ceahlăului din prima parte a sezonului, Lucian Cazan. „Mă simt foarte bine aici, la Gaz Metan, am găsit un colectiv bun, dornic de promovare. Băieții m-au primit bine și dorim să formăm un grup puternic. Obiectivele mele sunt în primul rând să fiu sănătos și în al doilea rând să îmi ajut echipa cât pot eu mai bine în a ne atinge obiectivul principal: promovarea. Da, avem un lot numeros și valoros dornic de performanță. Întotdeauna concurența e benefică în cadrul unui lot, astfel fiecare va da totul pentru a-și câștiga locul în primul 11. Din vară vreau ca această echipă să revină unde îi e locul, în Liga 1”, a spus Cazan, care a comentat și situația de la fosta sa echipă: „Se vede mâna noului antrenor. Au făcut un meci bun la Mediaș, au adus jucători buni, cu experiență, care îi pot învăța pe cei tineri lucruri bune pentru viitorul lor și pentru a crește în valoare. În afară de sumele de la masa credală, mai am un salariu de primit în perioada următoare, conform întelegerii cu clubul. Le doresc să fie sănătoși, să se bucure de fiecare meci jucat și să facă pasul mai sus din punct de vedere fotbalistic”.

Gaz Metan Mediaș – Ceahlăul Piatra Neamț    3-1 (2-1)
Bic (35 pen. – 39), Figliomeni (47) / Ortega (19)

Gaz Metan: Albuț – M. Stancu, L. Cazan, I. Neag, G. Neagu – Danci, Târcoveanu, Bic, M. Staicu – Coșereanu, Al. Munteanu
Au mai jucat: Greab – I. Cristea, P. Iacob, Băjenaru, R. Zaharia, Balaș, Gavra și Figliomeni
Antrenor: Leo Grozavu

Ceahlăul: A. Barna – Mitrofan, Napoli, Ortega, Cerra – Călin, Galan, Margină – Drăghiceanu – Nedelcu, Mateiciuc
Au mai jucat: E. Henry, Marco, Barb, Amariei, Pintilie, Smău și Lupei.
Antrenor: Stefano Maccoppi

Articol și foto de Dan EȘANU

Marius ANGHEL 22 Feb. 2016, 11:46 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă