Start spre Liga I

Autor: Anghel Marius-Octavian Publicat: 10 Jan. 2011, 19:51 Actualizat: 10 Jan. 2011, 19:52 Pregătiri, amicale

Petrolul s-a reunit, astăzi, la Crângul lui Bot, Vivi Răchită
având 19 jucători sub comandă la primul antrenament din 2011. Față
de lotul cu care a fost abordat prima parte a campionatului,
noutățile s-au numit Liviu Mihai (fotbalist care a semnat încă de
la sfârșitul anului trecut un angajament cu Petrolul), Victoraș
Cataramă, Alexandru Buhuși (20 ani) și Răzvan Florin Breniuc (20
ani).

Dacă Victoraș Cataramă nu mai are nevoie de vreo prezentare, el
fiind bine cunoscut de către suporterii Petrolului, în ceea ce-l
privește pe Buhuși, acesta este un fotbalist cu profil ofensiv,
care a jucat, în ultimele două sezoane, în primul eșalon, pentru
Politehnica Iași și, ultima dată, Victoria Brănești.
„Este un jucător care îmi place. Are 20 de ani, face
parte din lotul de tineret al naționalei și știu că s-a aflat, acum
6-7 ani, și pe lista lui Steaua. Sper ca el să ne
ajute”
, a spus Vivi Răchită. La rândul său, Răzvan
Florin Breniuc joacă pe postul de fundaș central și provine de la
Rapid CFR Suceava. „Îl urmăream mai demult. O să mi se
spună că iar aduc de la CFR Suceava, dar așa s-a întâmplat și în
vară, atunci când au venit Plecanciuc și Stănescu, iar unii au fost
neîncrezători. Dar iată că Plecanciuc, în partea a doua a turului,
a devenit un om de bază”
, a mai adăugat managerul
petroliștilor.

Cu siguranță, însă, campania de achiziții nu se va opri aici,
fiind așteptați ca, la următoarele antrenamente, să apară și alți
jucători noi. „Nu vor mai veni, însă, foarte mulți,
pentru că nu vreau cantitate, vreau calitate. Oricum, suporterii să
fie liniștiți. Așa cum au avut încredere în mine până acum, și am
făcut destul de mulți pași, așa să aibă și în continuare, pentru că
anul acesta vom promova și vom face o echipă bună pentru Liga
I”
, a mai spus Vivi Răchită.

Ca program de pregătire, „lupii” se vor antrena la Crângul lui
Bot până pe 20 ianuarie, o zi mai târziu fiind programată plecarea
în cantonamentul de la Predeal (Hotel Robinson). Cel de-al doilea
stagiu centralizat al iernii va fi efectuat în Antalya, între 13 și
25 februarie.

Antrenorul Valeriu Răchită a spus că își dorește completarea
lotului cu maxim 7-8 jucători: „Sunt doar trei noutăți
astăzi, dar or să vină și alți jucători. Nu vor mai fi, însă,
foarte mulți, pentru că nu vreau cantitate, vreau calitate. Am acum
19 jucători legitimați, incluzându-i aici și pe cei doi
accidentați, Pop și Enescu, iar lotul va fi format din 24-25 de
jucători. Așadar, îmi mai trebuiesc maxim 7-8 jucători și doar atât
vom mai aduce. Îmi doresc ca lotul să fie conturat, în proporție de
90%, în aceste prime 11 zile pe care le vom petrece la Crângul lui
Bot.”

Îl
vrea pe Mihalache

Răchită explică situația noilor veniți și posibila venire a încă
a unui jucător de la Astra: „Liviu Mihai a semnat cu
noi încă de anul trecut. Cu Buhuși am discutat toți termenii
înțelegerii și mai avem doar ca, săptămâna aceasta, să facem
actele. Pentru Cataramă am avut o discuție cu președintele Astrei
și a rămas să ne așezăm la masa negocierilor. Eu mi l-aș dori pe
mai mult timp, nu doar până în vară. Am mai cerut un jucător de la
Astra, pe Mihalache, dar să vedem dacă or să poată să ni-l
dea”

Vin
doi sârbi

Managerul a vorbit și despre unele eventuale transferuri:
„Am avut în probe, spre finalul anului trecut, un
jucător sârb, care chiar a fost aici. Este un mijlocaș central,
face 19 ani anul acesta, a jucat în echipa națională de juniori,
dar are o problemă contractuală ceva mai delicată și n-am vrea să
riscam să ajungem pe la FIFA sau pe la TAS. Încercăm să găsim o
soluție ca să-l luăm, pentru că este un jucător pe care mi-l
doresc. Pe de altă parte, săptămâna aceasta trebuie să vină un
fundaș central și un mijlocaș, ambii sârbi, care au jucat în prima
divizie. Unul are 28 de ani, celălalt 24, și sper să ne înțelegem
la partea materială, aici fiind singura problemă. Am mai avut o
discuție, sâmbăta trecută, cu Marian Aliuță. A fost la mine, a
venit și doctorul, i-a făcut un control medical de 20-30 de minute
și am ajuns la concluzia că nu are rost să mai vorbim despre un
posibil transfer”

Nu-l
regretă pe Budescu

Antrenorul ploieștean nu regretă despărțirea de golgheterul
Budescu, transferat la Astra Ploiești: „Nu consider că
plecarea lui Budescu reprezintă un handicap pentru echipa noastră.
În statistica pe care o am, am avut 14 meciuri în tur și în trei
dintre ele am jucat fără Budescu: am bătut pe Deva, am făcut egal
la Gaz Metan CFR Craiova și am câștigat la Vâlcea. Deci, cele patru
înfrângeri pe care le-am suferit au fost cu Budescu în teren. El
este ca și copilul meu, pentru că l-am luat la 16 ani de pe terenul
de la Vega și l-am băgat în echipa mare… Puteam să discut cu el și
să încerc să-l determin să se răzgândească, dar nu am vrut să fac
niciun pas. I-am spus să ia decizia pe care o crede el că e cea mai
bună, dar să nu se înțeleagă că a fost forțat de acționari sau de
altcineva să semneze cu Astra. I-am reproșat un singur lucru: că nu
trebuia să declare că rămâne la Petrolul și, în aceeași zi, să
semneze cu Astra. A semnat, foarte bine, i-am urat succes, i-am dat
câteva sfaturi și i-am spus că, atâta vreme cât voi fi eu la
Petrolul, el nu se va mai întoarce aici”

Despre
situația juridică

„Pentru noi, principala preocupare este aceea a
rezolvării situației juridice, chiar înainte de a forma un lot cu
care să atacăm promovarea. Împreuna cu primarul Andrei Volosevici
am avut o discuție de vreo patru ore, pe data de 28 decembrie, cu
principalii doi acționari ai societății. S-au discutat foarte multe
lucruri, dar cel mai important este că am ajuns la un acord prin
care, atunci când vom avea suma exactă de la Finanțe asupra
datoriei pe care o are societatea, acționarii să plătească acești
bani. Atunci se vor activa clauzele protocolului, iar societatea va
fi cumpărată, conform înțelegerii de vânzare-cumpărare, de către
Hale și Piețe.”
, Valeriu Răchită

„În această după-amiază vom avea o întâlnire cu un
important om de afaceri, care, sperăm, va pune la bătaie o sumă
necesară pentru transferuri. Noul sponsor a dat, deja, o sumă la
echipă, dar vrea să fie discret, nu vrea
mediatizare”
, Valeriu Răchită

„Important este ca Vivi să aleagă cu grijă jucătorii
care vin și să încercăm să le insuflăm spiritul Petrolului. Să fie
devotați 100% clubului nostru nu numai în acest retur, ci și în
sezonul viitor, în Liga I”
, Alexandru Crângu
(președinte CA)

Lotul prezent la
reunire

Portari: Andrei Vlad, Victor Râmniceanu.
Jucători de câmp: Cătălin Păun, Marian Cârjă, Florin Plecanciuc,
Adrian Cuciula, Pompiliu Stoica, Mihai Tudor, Cristian Vlad,
Alexandru Benga, Florentin Dumitru, Vlad Stănescu, Daniel Oprița,
Constantin Stoica, Bogdan Moroșan, Liviu Mihai, Victoraș Cataramă,
Alexandru Buhuși, Răzvan Florin Breniuc.

Sursa: fcpetrolul.ro

Foto: cosminmanea.blogspot.com

Autor: Anghel Marius-Octavian Publicat: 10 Jan. 2011, 19:51 Actualizat: 10 Jan. 2011, 19:52 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă