Sinescu: „Sunt foarte foarte mulțumit”

Marius ANGHEL 12 Feb. 2014, 15:16 Pregătiri, amicale
Sinescu:**

Antrenorul gazdelor de ieri, Valentin Sinescu, este și el în căutări spre a găsi cel mai bun lot pentru partea a doua a campionatului și pentru a stabili un prim unspre­ze­ce cu care să abordeze promo­varea.

După meciul de ieri, Sinescu s-a arătat mulțumit de rezultat și de pres­tația jucătorilor săi. Tehnicia­nul a taxat însă doi fotbaliști care au venit să dea probe și care nu erau deloc puși la punct cu pre­gă­tirea fizică.

„Scorul nu știu cât este de relevant. Am avut o atitudine bu­nă și pot spune că au apărut deja elemente de constanță, ceea ce este foarte bine pentru noi. Am făcut un meci bun în compania u­nui adversar bun, care eu cred că va intra în play-off. Am făcut o par­tidă care mă mulțumește. În linii mari, cred că acesta va fi lotul pen­tru partea a doua a campio­na­tului. Am vrut să văd doi jucători, Istrate și Florea, dar au venit ne­pregătiți fizic. Acesta este un gest de suicid când te duci să te vadă un antrenor, dar vom încerca să-i aducem la un nivel bun de pre­gă­tire. Cred că avem nevoie de un fundaș central, pentru că, în afară de Miulescu și Avramescu, care cresc de la meci la meci, îl mai a­vem pe Ionescu, care este acci­dentat acum. Ne trebuie și alte so­luții. Suntem în discuții cu jucători din eșaloanele superioare pentru a acoperi acest post. Mai avem joi un test cu CS Afumați, echipă bu­nă, după care vom începe lu­crul la tehnicitate”, a declarat Va­len­tin Sinescu.

Vineri, cu FC Olt, sâmbătă, la Brașov

Seria amicalurilor pentru cele două echipe argeșene va continua în această săptămînă. Astfel, SCM Pitești va juca, joi, cu Viitorul Afu­mați, în timp ce Mioveniul va dis­puta, vineri, un nou joc de pre­gătire contra celor de la FC Olt Slatina, iar sîmbătă va fa­ce deplasarea la FC Brașov, pen­tru un amical de Liga I cu echipa locală.

Articol scris de Silviu MIHAI

Marius ANGHEL 12 Feb. 2014, 15:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă