Jucătorii au fost chemați ieri la ora 11 la stadionul CFR pentru a desfășura primul antrenament din pre-sezon și pentru discuții administrative. Mulți dintre fotbaliști s-au învoit de la antrenamentul de ieri din cauza problemelor personale. Discuțiile s-au purtat azi între jucători și conducerea clubului, după un antrenament de o oră în care pășcănenii s-au dezmorțit după perioada de vacanță.
Primul care a hotărât să nu mai continue la echipa fanion a Pascaniului a fost mijlocașul Bogdan Chimir. Acesta și-a terminat contractul și a semnat cu Miroslava, de la echipă plecând și Bogdan Știubei. Lucian Diaconu, Mihai Luca și Nicu Azaharioaiei și-au terminat și ei contractele și sunt liberi, primul urmând a ajunge cel mai probabil la Cetatea Târgu Neamț. Echipa de sub Cetate este foarte aproape să îl transfere și pe fundașul central Marius Olăriță Marius, care are însă de ales între mai multe oferte.
Lui Giurgiuveanu și Humă le-au expirat împrumuturile de la FC Botoșani respectiv CSMS Iași și urmează să negocieze prelungirile pentru încă un an. Au mai fost discuții pentru jucătorii Nemțanu, Viorică și Agrigoroaie însă clubul a decis că aceștia sunt netransferabili. La capitolul veniri nu există nimic cert, mai mulți jucători prezentându-se la pregătire pentru a fi evaluați de antrenorul Romică Văcaru și secundul-jucător Radu Dan.
Urmează o perioadă de pregătire în care lotul se va contura pentru sezonul de Liga 3 ce urmează. Primul meci oficial va fi pe 30 iulie, în turul II al Cupei României. Cel mai probabil, adversarul va fi Rapid Dumesti sau Frătăuții Vechi, echipe calificate în turul al II-lea.
Sursa: Nu doar fotbal